Coborând pe scări

Adam plecă și nu mai privi în urmă. Se simțea un pic penibil și un pic trist. Coborî scările, etaj cu etaj. Pe la etajul trei cineva îl întrebă: nu luați liftul? Adam privi acea femeie apoi spuse zâmbind: nu, mulțumesc, prefer să nu ajung prea repede jos. Femeia îl privi un pic mirată. Apoi zâmbi și ea, după care intră în lift. Adam auzi ușa liftului închizându-se, auzi liftul coborând, apoi se gândi la Olga. Acolo sus, în apartamentul ei, de neatins. De fapt o atinsese, o sărutase chiar. Apoi a ajuns la un zid:
– Eva e prietena mea și nu-i pot face asta.
Așa de parcă asta ar fi făcut-o pentru cineva. Erau lucruri normale între un băiat și o fată … Normale? Adam se încruntă un pic. Nimic nu e normal. „La 18 ani nu cred că normalul mă atrage. Poate pe la 24 de ani, când o să vreau să mă însor am să caut o fată normală.” Uite că sunt cuvinte pe care le spui și al căror sens îl înțelegi mai târziu. Prea târziu.
– Căutați pe cineva? îl întrebă un bărbat care tocmai urca pe scări.
– Nu, zise Adam.
– Ce cauți atunci aici? zise bărbatul puțin mai agresiv.
– Nu caut nimic, zise Adam mirat.

postarea integrală poate fi citită aici

Reclame