Oboseala de primăvară

Ajunse acasă, privi în jurul lui. Aici e locul lui, locul în care se refugiază. Se așeză la masă, cafeaua îl așteaptă în ceașcă de azi dimineață. Dacă ar fi fumat probabil că acum era momentul să-și fi aprins o țigare. Cum însă nu fumează, bea un pic din ceașca de cafea, deschide un caiet, ia creionul. Apoi se uită un pic pe fereastră, dar inspirația nu vine de acolo. De fapt inspirația nu mai vine.
Drumul de la servici acasă a devenit plat, nimeni nu mai zice nimic. Nimic interesant. Ce să scrie? Eva e ca o imagine dintr-un film vechi. Ar putea suna un prieten. Privește mobilul, dar nu-i vine să formeze vreun un număr. Acesta e unul din acele momente în care ar putea pleca pe străzi să caute necăutatul, să simtă ceea ce  nu mai simte demult. Atunci Adam se uită în calendar, e mai, acum un an era la munte, era tot primavară. Urcase până la cabană, privea orașul de sus, privea în zare munții. Această amintire de care vorbise cu o zi înainte cu Matei:
– Acum un an erau alte culori, spusese Adam. Acum o parte din culori au dispărut.
– Nu știam că suferi de daltonism, spusese Matei.
– Daltonism emoțional, spusese Adam. Ar trebui să fac ceva și nu știu ce.
– Știi, era o poveste în 1001 de nopți, cu un tip căruia un calif vroia să-i taie capul. Dar califul, de, om finuț, nu putea să-i spună direct, băi Gheorghe vreau să-ți tai capul …
– Ești sigur că-l chema Gheorghe pe cel din poveste ? întrebase Adam.
– Hai dom’le! Mă iei cu detalii din astea! Deci… îl cheamă califul pe Gheorghe, că așa vreau eu să-l cheme, și-i spune, adu-mi și mie un inel care se află la ț-șpe mări, țări și alte văi, pe fundul unui lac. Dar știi, mai spune califu’, am nevoie peste 3 zile. Acuma nu te supăra, dar dacă nu-l aduci va trebui să-ți tai capul, nu am ce să fac.
– Parcă ar fi profa mea de biologie din liceu…
– Or fi fost rude. În sfârșit, ce crezi că face Gheorghe? … Se duce mai întâi și trage un pui de somn.
– Nu mi-e somn.
– Păi  de asta tu nu poți găsi inelul, zisese Matei.
Adam se uită spre caiet. Îl închise, puse creionul deasupra caietului. Se așeză în pat îmbrăcat și, deși nu mă așteptam, adormi imediat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s