Expirația

Și dintr-o dată parcă fluviul de cuvinte începe să scadă. Ce s-a întâmplat? sunt întrebat. Nimic, răspund, sunt în criză. Economia de piață a cuvintelor m-a adus la faliment. Am încercat să vând idei, să nu țin cont de criza economică, de criza economiei, deși sincer mi se pare mai degrabă o criză a risipei pentru că în vremurile actuale risipa începe să semene cu zgârcenia începe să se facă simțită din ce în ce mai mult și asta înseamnă o criză, o lipsă a risipei. Iar criza este atunci când ai nevoie de ceva și acel ceva lipsește. Și atunci devii econom. Adică începi să cântărești cu grijă fiecare cuvânt, începi să nu mai fi mulțumit de cuvintele ce-ți vin, începi să simți criza de cuvinte, criza de inspirație și atunci te întrebi, dacă inspirația e în criză oare nu ar trebui să expir? Poate criză e atunci când, după ce am scris mult fără să mă gândesc, totul începe să mi se par fără sens, tot ceea ce spun parcă a mai fost spus și chiar și acest lucru a mai fost spus. Sau și mai altfel-spus, criza e atunci când vrei să fii unic și-ți dai seama că nu ești și că nu poți fi unic. Deci criza ar fi o formă de orgoliu. Și așa, din criză în criză, ajungi în cele din urmă la o criză de identitate, ajungi să nu te mai găsești, ajungi să nu te mai regăsești. Apare revolta, apoi criza de nervi apoi … liniște. Te scufunzi într-un somn adânc așa ca și cum, într-o supremă formă a crizei, totul e oprit, anulat și timpul și spațiul. Ajungi în liniștea deplin-îmbelșugată. Criza, gândurile într-un belșug de liniște dispar. De aceea la un moment dat vine ziua în care te trezești, ziua în care lucrurile prind viață,  ziua în care lucrurile încep să intre într-un firesc. Atunci aproape că-l înțeleg pe David Ioachim când spunea: Nu există criză, există doar perioade de acumulare.

[youtube http://youtu.be/JKcUbYqXHIg]
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s