În ochiul furtunii

Se spune că în mijlocul uraganelor există un „ochi” unde totul este calm și liniștit. Alții vorbesc de liniștea de dinaintea unei furtuni. Există acea stare de așteptare, după care știi, simți că ceva va (re)începe. Ceva. Mi-amintesc în 1990 mergeam prin centru, vedeam manifestanții, oameni care strigau. Ura, furia exista atât de aproape, de concretă încât ai fi putut să tai o bucată și să muști din ea. Dar de ce să dorești să guști din furie? Această întrebare mă făcea să plec, să mă sui în metrou, în autobuz (aș fi luat și un avion dacă aș fi putut) să merg cât mai departe. Și acolo, în mijlocul de transport, deodată, era altceva. Călătorii aveau fiecare grijile lor, bucuriile lor, care făceau ca toată agitația din centru să fie atât de îndepărtată. Aproape că îmi venea să cred că fusesem într-un film cu prea mult violență, ieșisem din sala de spectacol, afară era soare și personajele din film rămăseseră pe ecran în sala întunecoasă.
Totul ca în „Procesul” lui Kafka, în care domnul K. mergea la servici, își continua viața de zi cu zi, fiind întrerupt din când în când de acele mici picături de justiție. Care, într-o zi au  alcătuit/au dus la sentința Procesului.
*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s