Proiecție

Există acele momente în care nu ai vrea să fi ajuns, nu ai fi vrut să fi atins acele momente. Nu e vorba de neexistență, ci doar de faptul că ai vrea să exiști în altă parte, în alt timp. Oriunde, dar nu (din nou) acolo. Dar uite că se întâmplă, ajungi în acea zi, în acel moment în acel loc. Implacabil? Mai degrabă placabil, ca o placă pe care te învârți mereu și mereu – treci prin același loc. Totul pare închis, pare că ești închis în rutină, în (de)ruta unei noi zile.
Mai demult cineva m-a întrebat care e diferența dintre o ecuație și o funcție. Cea care mă întrebase nu prea știa matematică așa că i-am spus: o ecuație este imanentă, funcția e transcendentă. Ecuația mă duce într-un punct, așa ca atunci când ai făcut o greșeală și nu poți scăpa de ea. Sau un număr finit de greșeli care, odată descoperite, nu mai pot fi evitate. Funcția e ca o amintire, bei acum o cafea și dintr-o dată îți aduci aminte de o altă zi în care, același gest, același gust, lângă o femeie frumoasă  făcea ca acea dimineață să fie frumoasă. Și, amintindu-ți, deși nu ești cu acea femeie, deși poate nici afară nu e la fel de frumos ca atunci, totuși zâmbești, pentru amintirea care, ca o funcție, te-a dus în acele vremuri și te-a adus înapoi cu parfumul acelei zile. Iar dacă funcția e bine definită, zâmbești.
Pun cafeaua în ceașcă, biscuții pe o farfurie și mă așez la masă. Și pentru că funcția e bine definită, ieșind din ecuația acestei zile, zâmbesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s