Călătorind prin Balcic

Reiau amintirile din călatoriile mele. Nu mai știu pe unde le-am lăsat în celălalt blog așa că voi porni de la început. Prin început înțeleg, acel început în care făcut fotografii, mici filmulețe. Se amuzau toți prietenii pe seama mea că făceam tot timpul fotografii. Îmi spuneau turistul japonez. Ce rost are să faci atâtea poze? Când ai să te uiți pe ele? Și uite că a venit vremea să le revăd. Să mă (re)uit pe ele.

Revelion Balcic 2006-2007  (fotografii de atunci)

Mai fusesem în străinătate la diferite burse, conferințe. Atunci însă era pentru prima oară ca turist. Țin bine minte  revelionul 2006-2007. Hotelul ce nu era încălzit în decembrie. Aerotermele cu care ne încălzeam. Plimbările prin Balcic. Senzația că, deși eram acolo, nu aparțineam locului. Poate sună un pic ciudat ceea ce spun, dar, comparând cu alte călătorii prin țară (România), acolo simțeam puternic sentimentul de neapartenență. În timp, după mai multe călătorii, m-am obișnuit cu acest sentiment. Oamenii de acolo îmi dădeau senzația de tristețe serioasă (în timp ce în România aveam senzația de tristețe neserioasă 🙂 ).
Dar cel mai ciudat moment al acestui sejur a fost de Revelion, începutul primului an al integrării europene. S-a încins o horă, care, privind-o acum, mi se pare atât de sugestivă pentru vremurile ce urmau să vină. Pun filmul mai jos, pentru că orice alt comentariu mi se pare de prisos.
*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s