Oboseala de dimineață

… soarele răsare greu de după blocuri. Privesc pe fereastră și caut, inutil, un motiv să ies afară în stradă. Dar strada nu are chef de mine, de altfel cred că nici copacul uscat de la marginea trotuarului nu prea are chef să mă vadă. Pun telefonul la încărcat, deși nu cred că aș vrea să mă sune cineva, deschid computerul deși nu știu dacă voi mai putea tasta ceva. Aerul cade greu peste mâinile mele, mă simt ca-ntr-un vis care încă nu e coșmar, dar începe să fie. Lanțuri de gânduri mi-au prins mâinile și nici măcar nu aș vrea să mă mai desprind. Am senzația că aș putut salva pe cineva, dar acel cineva poate nu s-a născut sau poate nu trebuie să fie salvat sau, chiar mai rău, poate l-a salvat altcineva deja.
M-aș desface în cuvinte, până la ultima literă a gândurilor mele și m-aș scrie de-a lungul paginilor, până din mine nu ar rămâne decât oboseala și dorul acestei după-amieze.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s