Re-venire

Uneori ies din timp, din spațiu, chiar dacă aparent sunt tot acolo. Simt nevoia acestei anulări, acestei regăsiri pentru ca regăsirea să nu vină prin surprindere (prindere sură?). E ca într-un pod, unde, într-o ladă veche, printre alte amintiri, fotografii, se află un penar galben lăcuit și în penar e un soldățel de plumb care ascultă cuminte tot ce îi spui, care nu încearcă să găsească soluții (știe că de fapt soluțiile te găsesc pe tine)… Da, știu, nu sunt Jung, dar imaginea mi-a plăcut atât de mult încât aș fi vrut s-o trăiesc. Dar mă mulțumesc să mi-o imaginez. Acum, pun cu grijă soldățelul la loc în penar. Închid penarul. Apoi pun penarul cu grijă în lada cea veche. Apoi închid lada cu lacătul. Apoi mă ridic. Apoi șterg praful de pe genunchi.

Cobor din pod pe scara șubredă. Cobor etaj cu etaj până în stradă unde va începe furtuna. Nu am umbrelă, nu am pelerină de ploaie. Doar un zâmbet.

*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s