La mare (2)

Hotelul. Pe vremuri de lux. Apoi stelele probabil că au căzut una câte una până au rămas doar două. Acum cele mai interesante lucruri mi s-au părut: statuia din hol

și un cățeluș drăguț pe care nu am apucat să-l fotografiez.

Stăteam la lift. Dau să mă sui în liftul din mijloc când aud în spatele meu o voce:

– Nu vă sfătuiesc să folosiți acel lift.

Mă întorc și văd un bărbat destul de serios privindu-mă îngrijorat.
– Știu, îi spun. Nu oprește la etajul doi, dar pot coborî un etaj.
– Asta dacă aveți noroc, spune bărbatul. Eu am stat azi dimineață o jumătate de oră până m-au scos de acolo. La un moment dat am simțit că nu mai am aer.
Rămân gânditor în fața liftului. Cabina pare destul de mare pentru a asigura oxigenul pentru o jumătate de oră, îmi spun, dar renunț să intru în lift. O iau pe scări, la urma-urmei să urci două etaje pe scări nu e chiar atât de rău. Ajung la etajul doi

pe stânga camerele modernizate la care nu au mai fost locuri. Poate că le-au făcut doar pentru prezentarea de pe net, îmi spun aducându-mi aminte de un banc în care cineva alesese iadul pentru că-l păcălise versiunea demo și-mi dau seama că putea fi și mai rău. Poate lucrurile astea se vedeau pe fața mea atunci când a doua zi la recepție mi s-a spus că trebuie să mai dau niște bani. Am privit nedumerit recepționera.
– Știți a venit un control și a văzut că fata dumneavoastră e mai mare.
– Pe site scria că pentru copii sub 14 ani plătim 50%, spun.
– Dar fata dumneavoastră pare mai mare, insistă recepționera.
– Și cât de mică trebuie să pară? întreb.
– Cam cinci ani.
Cum 5 e intr-adevăr mai mic decât 14 găsesc o oarecare logică.
– Și cât trebuie să vă mai dau? întreb.
– Cinzeci de ron, spune și-mi întinde o foaie pe care era numele meu și cei 50 de ron scriși.
Îi dau banii.
– Pe foaie nu scrie că e o diferență, spun.
– Așa scoate calculatorul, mi se răspunde.
– Și nu puteți să-i spuneți să scoată cum trebuie?
– Știți am și eu niște șefi …, se scuză recepționera.
O înțeleg pentru că am avut și eu astfel de șefi.
*

Anunțuri

4 gânduri despre „La mare (2)

    • sincer, mi-a trecut ceva de genul asta prin minte. Asta ar fi insemnat ca as mai fi crezut intr-o bruma de bun-simt al unor oameni din acest gen de sistem. Dar stiu genul de sefi care conduc asemenea afaceri, asa ca numai asociind ideea de bun-simt cu ei incep sa zambesc. Si ca sa justific un pic: intr-o seara unui picolo i-a venit rau si reactia sefilor dupa ce a plecat salvarea cu acel picolo a fost „nu anuntati familia, e si maine o zi”. Ce poti cere de la asemenea oameni?

  1. Pingback: La mare « Mereu e un dincolo

  2. Pingback: Clasament postări – Locurile 6 și 5 « decedem

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s