Sâmbătă

Ce ar fi să căutăm o culoare pentru ziua de azi? Alb. Nu e culoare, ca și negrul de altfel. Galben? Sâmbăta nu e acră, nu-mi face gura lămâie. Galben ar merge pentru luni sau marți. Verde? Pădure, frunze proaspete, iarbă. Ar merge, dar mai degrabă ar ține de duminică. Curcubeu. Nu e culoare, dar cred că rimează cel mai bine cu sâmbăta. Această zi ca o feerie de culori, mijloc de week-end, mijlocul unei libertăți. Și tot ca la un curcubeu când te apropii, dispare. Vine duminica cu cerul ei plin de ziua de luni.

– Îți stă mintea la poezii când atâtea lucruri se întâmplă afară? spune.
– Și la ce ar trebui să-mi stea mintea? Sau mai corect-zis, de ce ar trebui să stea mintea mea? spun.
– Ai să vezi tu …, spune suspendându-și ideile pe crengile unui copac.
– Acum sunt orb? spun eu stingând lumina.
– Acum te joci și mai târziu vei plânge, spune el spălându-se pe mâini.
– Și dacă ies în stradă să plâng, crezi că voi râde mai târziu? îi spun dându-i prosopul să se șteargă pe mâini.
– Mulțumesc, spune luând prosopul. Dă tu altă rezolvare!

Aveam rezolvarea în buzunar, dar nu i-am arătat-o. Oricum nu ar fi văzut-o pentru că era atât de obosit încât a adormit. L-am lăsat să doarmă pentru că a doua zi urma să iasă iar în stradă. Ziua e aproape de sfârșit și așteaptă răspunsul la întrebare: Ce culoare are sâmbăta? Dar răspunsul nu are cum să vină – se plimbă pe străzi îngrijorat de situația politică.
*

Anunțuri

10 gânduri despre „Sâmbătă

    • am fost si eu acolo dar am fost impresionat si de rosu galben si albastru. Sincer cel mai mult m-a impresionat multimea de oameni care putea manca mici pe caldura aceea 😉

      • Culorile foşnesc pe dinăuntru; partitură esenţială…Gustul? uneori papilele sunt încărcate de sucuri melancolice, cele ale unei nostalgice culori.
        Ce culoarea are o zi de mâine? una prevestitoare.

      • Culoarea prevestitoare ar fi culoarea unei cortine vișinii de la teatru? Sau gri-ul norilor înainte unie furtuni?

  1. Ar putea fi albastru; culoarea cea mai adâncă.
    E culoarea visului,atât de ireală; se contopeşte cu cea albă, aceasta aducându-i lumina atingerii mundane.
    Albastrul unoeri ţi se va putea doar părea că este; nu are închegare..suprapunându-se unei întinderi, simţi că aceasta nu mai există. Pe un nesfârşit albastru, sunetele dispar; în înlănţuirea sau încătuşarea de albastru, ele devin propriile noastre şoapte.
    Cam asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s