La marginea drumului

Adam opri mașina într-o parcare mică lângă o stâncă.

– Cred că o să țină, spuse Adam coborând.
– Ai probleme cu frânele? întrebă Maria.
– Mă refeream la stâncă.
Maria zâmbi privind stânca.
– Aș putea căuta o replică, dar subiectul ăsta nu mă interesează, mai spuse ea.
Au trecut strada și au ajuns în locul în care era o poieniță. Maria se descălță și intră cu picioarele în apă, dar ieși repede.
– Te taie apa asta, spuse ea.
– Te cred pe cuvânt, zise Adam scoțând din lada frigorifică un suc.
Apoi el se așeză pe un bolovan. Bău puțin din suc. Privi sticla. Se uită prin poeniță și zise:
– Aș putea spune ceva despre senzația acelei povestiri numită picnic la marginea drumului, dar nu cred că vrei să vorbesc despre asta.
– Exact, spuse Maria încercând să stea ceva mai mult cu picioarele în apă.
Deodată în parcare mai opri o mașină. Coborî din ea o femeie cu un copil de mână, iar în cealaltă mână având niște hăinuțe făcute ghem. Ajunsă lângă râu, femeia dezbrăcă copilul, lăsându-l în chiloți. Apoi luă hăinuțele una câte și le spălă în apă.  Copilul stătea cuminte și privea tăcut femeia care spăla hainele. În parcare un bărbat ieșise din mașină, privi un pic spre femeia ce între timp începuse să dea cu apă și pe copil, apoi se sprijini de mașină și începu să fumeze. Femeia examină copilul apoi îl luă de mână și merse spre mașină.
– Conduc eu, tu stai cu el în spate, mai zise ea și se sui la volan.
Bărbatul stinse țigarea, luă copilul de mână și intrară și ei în mașină.
– Parcă eram invizibil, spuse Adam privind mașina care se îndepărta.
– Când îți vomită copilul în mașină nu prea ai chef de socializare, spuse Maria.
– Nu mi-am dat seama.
Maria zâmbi și intră din nou cu picioarele în apă. Niște bicicliști pedalau cu greu pe drum. Aveau căști pe cap, ochelari pe ochi. Văzându-i, Adam își aminti că începuse Olimpiada. Adam mai privi o vreme în urma lor și apoi se așeză pe bolovanul lui. Oare mie mi se întâmplă ceva sau ceva se întâmplă cu mine? Dar nu duse acest gând până la capăt. Pe marginea râului apăru un bătrân. Adam îl privi: bătrânul era în blugi, la bustul gol, avea o pălărie pe cap. În dreapta avea o savonieră în stânga un prosop. Ajuns lângă râu, puse pălăria, savoniera și prosopul  jos, se așeză în patru labe și începu să se spele. Acum chiar sunt invizibil, își spuse Adam văzând că bătrânul ridicase privirea și păru că nu vede pe nimeni în poieniță. După un timp veni o femeie cu un aparat de fotografiat în mână și începu să facă poze bătrânului. Bătrân spălându-se, bătrân în picioare ștergându-se de apă. Apoi bătrânul zâmbi văzând femeia care-i făcea poze. Femeia îi zâmbi și ea.
Adam se hotărî să intre și el cu picioarele în apă. Era într-adevăr foarte rece.

Adam stătu 30 de secunde (cât să numeri până la 45) și ieși din apă. Poate mai târziu am să intru și am să încerc să-mi bat acest record, își spuse Adam și își mai aminti odată că începuse Olimpiada. Deodată auzi în spatele lui:
– Lulu, hai mai repede.
În parcare oprise o altă mașină. O femeie coborâse din mașină și striga la bărbatul rămas la volan. După un timp bărbatul, cu mină melancolic-plictisită, se dă jos din mașină și o urmă pe femeie la râu. Ajunși pe marginea râului examinează cu atenție apa de parcă ar căuta pești în ea.
– Să vezi că ăștia o să facă un grătar aici, spuse încet Maria venită lângă Adam.
Bărbatul se descălță și intră în apă. Deodată se întoarse spre Adam, Adam îl privi indiferent. Asta s-ar părea că-l mulțumește pe bărbat care se întoarse spre râu. Deodată și bărbatul și femeia încep să scoată pietre din apă. După un timp se opresc. Privesc pietrele cu atenție, aleg câteva din ele și le duc în portbagajul mașinii. Când termină de încărcat bolovanii, bărbatul ia un bidon gol de cinci litri și se duce din nou la râu. Umple bidonul cu apă după care se așează pe o piatră stând cu picioarele în apă. Își privește cu atenție degetele de la picioare de parcă s-ar gândi dacă să le vândă.
– Lulu, vino încoace! strigă deodată femeia.
Lulu ori nu aude, ori nu are chef să audă, căci nu se întoarse. Femeia ar vrea să mai strige odată, dar se oprește. Privește un bărbat ce trece pe drum. Bărbatul ține de o lesă un cățel mic (nu mă pricep la rasele de câini, își spuse Adam). Pe capul bărbatului sunt două șosete ude, dar s-ar părea că nu destul de ude căci bărbatul se oprește și el la râu, bagă șosetele în apă după care le pune din nou pe cap. Femeia privește șosetele de pe capul bărbatului, de parcă ar fi furate. După un timp femeia se uită spre Lulu și strigă:
– Lulu vino dragă odată!
Bărbatul o aude (sau își dă seama că nu mai poate s-o ignore, își spuse Adam), ia bidonul de cinci litri plin cu apă în mâna stângă și se îndreaptă spre femeie. Cînd Lulu ajunge la femeie aceasta îi spune ceva încet la ureche, el dă din cap aprobând. Încep să descarce bolovanii din portbagaj. Păstrează un singur bolovan. Bărbatul privește cu grijă bolovanul, apoi se duce din nou la râu de unde ia alți 5-6 bolovani asemănători cu cel păstrat în portbagaj. Îi duce la mașină și îi încarcă în portbagaj. Apoi se suie în mașină și el și femeia și plecară.
– E ziua noastră norocoasă, spuse Maria, nu au făcut grătar.
*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s