„Inel, inel de aur”

Asculți o muzică așa cum ai apăsa pe un buton (sau pe tasta enter la un computer). Și încep amintirile să vină peste tine, încet, ca la o defilare ce se derulează în fața ta.
Era o vreme când cuvântul snob era o jignire destul de urâtă (așa cam cum am spune azi „manelistule”).
Nu era o luptă împotriva snobismului, ci mai mult o teamă de a nu fi, a nu ajunge snob. Și atunci cea mai ușoară cale era să privești cultura de la o anumită distanță. Să analizezi lucrurile, să găsești asemănări între ceva ce nu era considerat cultură și ceva care era foarte cultural.
Ascultam pe la 18-20 de ani muzica lăutărească altfel decât se ascultă azi manelele. Nu eram fan. Nu ascultam cu patimă. O făceam poate pentru a calcula distanța dintre mine și această muzică, pentru a vedea cu adevărat cât de cult sau incult eram (țin minte acel banc în care vorbeau doi și unul zicea: tot ce începe cu „in” este de rău – incult, inapt, inadaptabil, la care al doilea spune, bine măi, inteligentule).
Revin uneori, ca în seara aceasta, la acele melodii (acele taste ce le apăs) chiar și numai pentru că cei din jurul meu m-ar putea privi dezaprobator ca atunci la 20 de ani. Și, văzându-i, mă simt din nou tânăr.
*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s