După caniculă

Vine acea zi ca o adiere într-o zi caniculară, ca zâmbetul unei ierni geroase. În acea zi simți că ceva se va schimba. Și asta pentru că necazurile te întreabă, asemeni lui Pilat, cu palma în sus: ce e fericirea? Zâmbești știind că nu trebuie să răspunzi, pentru că nu  răspunsuri caută necazurile, ci doar întrebări care să te lase fără răspuns. Dacă ai încerca să răspunzi ai începe o luptă. Și ai lupta dând răspunsuri la fiecare întrebare. Odată cu fiecare răspuns s-ar naște o altă întrebare. Așa că privești necazul ce-ți aruncă întrebările în față și deodată … simți adierea.

Lupta nu mai este a ta, întrebările trec pe deasupra sau pe sub tine. Lași întrebările să fie nerăspunse și atunci întrebările care te măcinau se însingurează, devin inutile și te fac să simți un pic de milă pentru ele. Apoi întrebările încep să curgă în jos pe lângă tine. Tu rămâi sus, mai sus decât ar putea ele să ajungă vreodată. Taci și tăcerea devine răcoarea de după zilele caniculare. De undeva de jos necazul continuă să arunce cu întrebări, continuă să te caute în noroi, neștiind că de fapt ești acum aproape de stelele spre care priveai de atâta timp plin de speranță. Evident, ai reînvățat să zâmbești.

*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s