amintire din armată

Prima amintire este cea în care mă văd dimineaţa pe platoul de instrucție. Eram în rândul al doilea şi vedeam peste umărul colegului ce se întâmpla pe platou: Ofiţerii care salutau, cu formulele lor care acum mi se par ciudate, care atunci reprezentau normalul anormalităţii. Până şi expresiile îmi sună ciudat acum: să trăiţi, marş, permiteţi să raportez, servim patria …
Aș vrea să-mi amintesc mai multe de atunci, dar mintea refuză să se întoarcă acolo. Îmi aduc aminte doar de lucruri dinafara unităţii militare: cartierul de vest, cinematograful din centru, gara de vest.

Odată am primit o permisie de 3 ore şi m-am dus în gară. Stăteam pe peron, de undeva se auzea John Lennon – Watching The Wheels. Eram undeva între iarnă şi primăvară, între unitatea militară şi casă, mai mult spre unitatea militară și mai puţin spre casă. Deodată, un plutonier cu un soldat în spatele lui se opreşte în dreptul meu. Mă ridic, salut cât pot de regulamentar, îi arăt foaia cu permisia. Răspunde la salut, îmi ia foaia şi se uită încruntat la ea.
– Şi ce faci aici?
Cum să explici unui subofiţer care, duminică după-amiază nu e acasă cu familia, stă prin oraş pentru că există soldaţi ca mine, care ar putea să nu aibă permisie sau să facă alte lucruri neconforme cu regulamentele? Să-i fi spus că stăteam în gară pentru că îmi plăcea să mă uit la roţile ce se învârteau fără sens şi fără grija că cineva le vede?
– Te-am întrebat ce faci aici! repetă subofițerul apăsând fiecare cuvânt.
Tonul mă făcu să răspund repede:
– Am aşteptat pe cineva de la Bucureşti.
– Trenul de Bucureşti a trecut, mi-a zis privindu-mă cu atenţie.
– Tocmai plecam, am zis pornind spre staţie.
În timp ce mă îndepărtam l-am auzit spunând cu năduf:
– Terist şmecher!
Aproape fără să-mi dau seama în minte a revenit melodia lui John Lennon.
*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s