Fată vorbind la telefon (mobil) când ploua

Fata își scoase mobilul. Se uită câteva clipe la ecranul mobilului, butonă un pic, apoi îl duse la ureche, privind spre șosea.
– Alo, da? … Ascultă… Nu, nu … ascultă. Dacă nu asculți închid.
Luă telefonul de la ureche, se uită la ecran și apăsă pe butonul de oprire. Mai privi ecranul un pic. Deodată telefonul sună și ea-l duse repede la ureche:
– Ți-am spus că închid… Chiar și acum eu sunt sinceră cu tine … Nu, nu, tu nu ești sincer. Mi-ai spus că ești plecat și ieri ai fost la Ana. Cu Ana, mă? Credeai că Ana nu o să-mi spună? … Degeaba o înjuri pe ea, înjură-mă pe mine, iar dacă faci asta îți închid din nou telefonul … acum taci? Nu mai spui nimic? …. Mai bine tăceai! … Normal că sunt nervoasă, cum ai vrea să fiu când mi-ai spus că trebuie să mergi acasă că bunică-ta nu se simte bine?… și tu mergi să dormi la Ana, adică vorba vine să dormi… Nu, nu te cred. Ce ai căutat la ea?… Ți-a fost rușine să-mi spui că m-ai mințit (fata râse, râs nervos,capul dat pe spate, telefonul lăsat în jos. După un timp îl duce din nou la ureche). Să știi că nu am mai auzit ce prostii spuneai pentru că am râs de ce ai zis înainte… A, deci ai spus ce credeam. Crezi că sunt proastă?
Fata se uită la mine. Se încruntă un pic, eu scot mobilul din buzunar și mă uit preocupat la el ca și cum aș citi un mesaj. Cu coada ochiului văd cum fata se întoarce cu spatele la mine:
– Știi, stau aici în ploaie, lumea se uită la mine, unii trag cu urechea și … lasă-mă să-ți spun. Ce te tot justifici? Nu sunt nevasta ta, nici proasta ta. Du-te la Ana și stai după … nu am vrut să spun asta, dar dacă ai zis-o tu așa o fi. Mai lasă-mă naibii în pace și găsește-ți altă fraieră!
Luă telefonul de la ureche și apăsă cu putere butonul de închidere. Se întoarce spre mine, eu mă uitam la mobilul meu. Ar vrea să spună ceva, dar nu spune nimic. Doar stropii de ploaie se aud pe acoperișul din plexiglas al stației de autobuz. Ea se uită după autobuz, dar autobuzul nu vine. În cele din urmă se așează pe bancă lângă mine. După un timp îmi spune:
– Acum că tot ai tras cu urechea, nu ai și tu o țigare?
Scot pachetul, se aude un tunet, ea-și aprinde țigarea și privește pe drum. Și ea și ploaia sunt tăcute.
*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s