Ceașca de cafea

Se uită pe fereastră și văzu orașul. Clădiri luminate  și deasupra cerul înstelat. Luna avea să apară mai târziu. Se trezise pe la 5 și numai avea somn. Își făcu o cafea, stinse lumina în bucătărie și se duse la fereastră cu ceașca de cafea în mână. Ceașca era fierbinte și simțea în palmă căldura ceștii.

În palmă, acolo unde, mai demult stătea obrazul ei. Merseseră în barul acela, ar fi vrut să spună barul uitat de lume, dar lumea nu uitase și ca dovadă, aproape toate mesele erau ocupate.
– Ce să fie? întrebase băiatul.
– Un espresso pentru mine, spusese ea.
– Cu lapte?
– Da. Și pentru el orice, că se uită la mine și nu mai știe de el. Dar să fie fără lapte.
Băiatul zâmbise.
– Deci două espresso.
Chiril întinsese mâna, obrazul ei în căușul palmei lui, ea și-a odihnit un pic capul în palma lui.
– Din cauza ta nu o să mai ajung acasă, a zis ea.
– Mai există acasă? întrebă Chiril.
– Nu.
Băiatul tuși, ea își retrase capul din palma lui, băiatul puse cele 2 cești pe masă și plecă fără să se uite în urmă.
– Deci, ce faci în seara asta? întrebă el.
– Nu ceea ce aș vrea, răspunse ea zâmbind. Mă voi duce acasă… Trebuie.
– Te-am obosit?
– Nu cred că aceasta e expresia potrivită, dar lucrurile se mai și termină uneori, zise ea visătoare.
– Se termină, încep … Ce importanță are?
– Nu-ți pasă dacă plec? spuse ea serioasă.
– Nu mă supăr dacă rămâi… Prea multe cuvinte. Bunicul meu spunea că atunci când doi oameni sunt sinceri e de ajuns un cuvânt. Pentru că atunci când încep să se explice, încearcă să ascundă ceva ce nu se poate ascunde …
– Și care ar fi cuvântul? întrebă ea.
– Da.
Ea îl privi în ochi un pic, după care spuse simplu:
– Nu.
Acum, în fața ferestrei, Chiril simți ceașca prea fierbinte. Luă o farfurioară și puse ceașca pe farfurioară. Cu fiecare sorbitură vedea cum se luminează din ce în ce mai mult. Când termină de băut cafeaua, afară se luminase de-a binelea. Iar când spăla ceașca se auzi afară trecând un tramvai.
*

Anunțuri

Un gând despre „Ceașca de cafea

  1. Pingback: Clasament postări – Locurile 4 și 3 « decedem

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s