Un nou început

Există momente când pornești pe un alt drum. Când vine timpul să accepți acest lucru. Auzi niște uși cum se închid în urma ta. Știi că dacă ai încerca să înțelegi de ce se închid, nu ai reuși decât să-ți prinzi degetele în ușă.

Totuși mai stai un pic. Speri că cei pe care i-ai cunoscut ar putea rămâne. Dar ei au plecat demult. Atunci îți dai seama că ai rămas singur, ca în ultima zi de armată când toți se grăbeau să ajungă acasă de parcă le-ar fi fost teamă că o să fie opriți acolo.

Oricât de rău mi-a fost într-un loc, nu am urât niciodată locurile. Nici oamenii care le-au făcut neplăcute. Pentru că, dacă am ajuns acum aici, în momentul în care scriu pe blog, în această nostalgie care mă ajută să mă desprind, e și din cauza acelor oameni, acelor locuri. Privind în urmă toate capătă un sens (deși asta nu mă prea încălzește cu nimic).

Stau pe scaun și nu-mi vine să plec. Sunt între 2 uși. Una pe care trebuie s-o închid. Eu. Și o alta care mi-a fost deschisă. Sau poate am deschis-o eu. Am să mă ridic de pe scaun. Voi închide o ușă așa cum ai deschide o rană și voi porni spre cealaltă ușă. Ca și cum ai porni pe un nou drum, ca și cum ai lua un tren, un avion, o amintire spre. Și sper.
*

Anunțuri

9 gânduri despre „Un nou început

    • Mulțumesc. Și eu sper asta. Nu e vorba de temeri legate de viitor, ci de nostalgii legate de un trecut. Pentru că „Oricât de rău mi-a fost într-un loc, nu am urât niciodată locurile. Nici oamenii care le-au făcut neplăcute.”

  1. Când sentimentele pleacă înspre trecere, deşi tot ce trece e rămânere pretutindeni şi nicăieri, devin nostalgii încatenate în amintiri ale oamenilor-drumuri…cât despre acei înspre care nu mai poţi înainta, pentru că nu mai ai locomoţie, sensul îl simţi ca fiind obliterat…iar uşile, uşile astea, deschisul şi închisul lor, sunt ştiutul valorilor lui afară şi al înăuntrului, securităţi conştiente şi inconştiente.

  2. Mda…visurile astea…visezi cât ştii şi ştii cât visezi, omulecopac.
    Când eşti singur, eşti singur de cineva; când eşti însingurat sau solitar, eşti în spaţiul infinit al fiinţei tale, acolo unde visul poartă rădăcini…iar tot ce porţi, te poartă…nu ştiu dacă ţi-am mai spus-o.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s