Adam și Adriana

… dar să continui cu povestirile despre Adam în timpul școlii:

Deşi clasa era la etajul 3, mereu cobora în pauza mare până în curte. Ar fi coborât şi în celelalte pauze, dar tovarăşa stătea în clasă cu ei şi nu îi lăsa să iasă. Dar pauza mare avea 20 de minute și avea timp să ajungă până în curtea școlii. Curtea îi plăcea pentru că acolo erau copii de la toate clasele, putea să se îmbrâncească cu cei de la a treia şi a patra, putea să se uite la cei de a şaptea şi a opta care stăteau şi se înghionteau cu fetele. Lui Adam i se părea ciudat că făceau asta. Normal i s-ar fi părut să se îmbrâncească băieții între ei, pentru că fetele erau rele şi dacă nu reuşeau ele să împingă primele începeau să plângă şi să spună că le-ai lovit, că ele nu se jucau, iar dacă îl împingeau ele primele râdeau toți de el şi spuneau că e papagal (şi asta era de rău chiar dacă nu înțelegea de ce).

Astăzi, când coborâse în pauza mare nu erau prea mulți copii de treia şi a patra şi nici nu prea avea chef să se îmbrâncească, aşa că s-a aşezat pe jos lângă un copac. Și-a scos prăjitura din buzunar şi o mânca privind la cei de a opta. Să fii clasa a opta şi să fii cel mai mare din toată curtea!
– Ia uite la el ce ochişori are! zise deodată una din fete.
– Dacă-ți place, ia-l acasă! zise băiatul care stătea pe bancă cu ea ținând-o după umăr.
Ea se întoarse şi se încruntă aşa cum fac fetele când fac ceva şi nu vor să le crezi. Apoi se întoarse spre Adam şi îi zâmbi.
– Hai vino încoace!
– Păi tu nu stai cu băiatul ăla? întrebă Adam.
– Avem loc toți.
Băiatul se încruntă şi-şi puse mâinile în buzunar.
– Cum te cheamă?
– Adam.
– Ce mai nume! pufni băiatul.
Fata mirosea frumos, era blondă şi Adam simțea că nu trebuie să fie acolo.
– Uite la el cum roşeşte, a spus ea ciufulindu-l.
Simțea un nod în gât, dar alfel decât cel din prima zi. După un timp Adam s-a ridicat de pe bancă şi a fugit spre şcoală. Avea impresia că mâinile ei frumoase se vor întinde, îl vor prinde şi îl vor ciufuli din nou. Ajuns în şcoală, s-a întors. Fata era pe bancă şi i-a făcut cu mâna, râzând. A fugit până în clasă. Tovarăşa învățătoare era deja în clasă.
– Adam, tu nu auzi soneria? spuse în momentul în care se auzi soneria. Și cine ţi-a dat voie să mergi în curte?
Ar fi vrut să-i spună că nu-i spusese nimeni să nu meargă în curte, dar simţi că nu e bine să spună asta.
– Treci la loc! Și să nu mai ieşi din bancă până nu se termină orele.
Ajuns în bancă găsi manualul de matematică cu o urmă de pantof pe copertă. Încercă să şteargă cu mâna urma de la pantof.
– Batistele pe bancă şi mâinile pe batiste! spuse deodată tovarășa învățătoare.
Adam făcu ochii mari pentru că tocmai se ştersese cu batista pe faţă şi batista era murdară ca şi mâinile lui. Când învăţătoarea ajunse la banca lui Adam se opri şi îl privi încruntată. De după ea, în stânga şi-n dreapta, se iviră capetele  colegilor care priveau cu ochi măriți murdăria de pe mâinile lui și de pe batista lui.
– Cum poţi să vii aşa la oră? Treci imediat la baie şi să te speli pe mâini! Mâine să nu mai vii cu asta! a mai zis tovarăşa şi a prins cu două degete batista şi o aruncă la coş.
Îi venea să plângă, dar nu vroiam s-o facă acolo cu toţi colegii de faţă. A ieşit pe hol şi mergea plângând. A ajuns la baie. S-a spălat pe mâini, și-a dat cu apă pe faţă. A vrut să scoată batista, dar şi-a adus aminte că tovarăşa o aruncase la coş. Era o batistă care-i plăcea pentru că o folosea când se jucam cu tanti Trandafira de-a toreadorul. Acum avea impresia că, tovarășa aruncase batista la coş  și odată cu asta ar fi aruncat la coş şi jocul şi pe tanti.
– De ce plângi, Adam?
Era fata din curte. Într-o mână avea un burete şi-n cealaltă o găletuşă. I-a povestit. Ea a lăsat găletuşa jos, l-a mângâiat pe obraz şi i-a zis:
– Tovarăşa nu are nimic cu tine. Îţi vrea binele. Murdăria înseamnă microbi şi microbii te pot îmbolnăvi să stai în pat cu febră mare. Ai fost vreodată răcit?
– Da, răspunse Adam.
– Când te îmbolnăveşti de la microbi e mult mai rău. Uite aici o batistă să te ştergi.
S-a şters şi a vrut să-i dea batista.
– Ţine-o tu, i-a zis Adriana.
– Şi tu ce o să faci?
– Mai am una, mi-a spus zâmbind. E bine mereu să ai cel puţin două batiste la tine.
Adam reveni în clasă. Învăţătoarea, văzând batista, a spus:
– Deci aveai şi o batistă curată, totuşi. Mă miram eu să te lase părinţii aşa. Dar tu nu ştii de capul tău. Dacă nu ar fi prins de gât cred că l-ai uita la şcoală.
– Vă rog să mă iertaţi tovarăşa, a spus cu o voce slabă.
– Bine, bine, hai treci la loc.
Şi-n timp ce mergea spre banca lui, din ultimul rând, i s-a părut că o aude pe tovarășa învăţătoare spunând: ce şmecher e băiatul ăsta. Dar nu era sigur că tovarășa a spus chiar aşa.

*

Anunțuri

Un gând despre „Adam și Adriana

  1. Pingback: Într-o țară străină, toamna pe o bancă « decedem

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s