Melancolie de toamnă neajunsă

Deschid din nou pagina pentru noi postări. Să scriu ceva. Să pun ceva. Pentru cine? Pentru ce? Nu am ajuns încă la „de ce”. Dar dacă pun prea multe întrebări postările ar putea începe să ajungă din ce în ce mai rare, ideile din ce în ce mai puține. Nu pentru că nu aș avea ce să scriu.

Uite, de exemplu, azi, pe când stăteam în stația de tramvai, o femeie a trecut pe lângă mine. După câțiva pași s-a oprit s-a întors către mine. M-a privit câteva secunde, după care a început să strige: „Dacă ai chef, dă telefon! Ce?! Vrei să te sun eu? Eu nu te sun. Eu nici nu o să-ți răspund. Și nu-ți răspund pentru că tu nu mă suni, mă. Mereu eu te-am sunat”. Oamenii mă priveau atenți, eu aș fi vrut să spun că nu o cunosc pe acea femeie. Nu a mai fost nevoie să spun asta pentru că femeia s-a întors brusc spre tramvaiul ce intra în stație și a început să strige la vatman. Vatmanul râdea.

Revin la gândurile mele, așa cum căldura se încăpățânează să revină, deși ar fi trebuit să plece demult. Eu însă nu puteam să plec, tramvaiul așteptat nu venise. Poate și căldura aștepta un alt tramvai s-o ducă în emisfera sudică, acolo unde acum este primăvară. (mă gândesc că în Argentina se spune: ianuarie – luna lui cuptor. Sau gerurile din iulie). Ascult un cântec și în minte îmi revin versurile lui Nichita:„Tristeţea mea aude nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră”

*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s