Amintire

se dedică studenților cu care am avut
și am onoarea să colaborez

Eram în clasele primare când exista o lume: „la catedră la tata”. Catedra era o clădire din Institutul Agronomic, unde tata mergea la serviciu. Acolo la ”Catedră” erau lucruri minunate: erau studenți care făceau glume și se purtau frumos cu mine (doar aveau examen cu tata), erau laborante care-mi dădeau prăjituri și mă ajutau să scriu compunerile pentru tovarășa învățătoare. Mai era scara ce ducea la ultimul etaj al clădirii unde era un balcon. Acolo îmi plăcea să stau, să dau firimituri de pâine la porumbei și să văd aleile din Institut. Era locul meu secret unde mă puteam refugia din când în când. Într-una din acele zile, după ce stătusem un timp pe acel balcon, am coborât încet scările clădirii. Ajuns la etajul doi mi-am dat seama că nu fusesem niciodată pe acolo. Ajuns în hol am văzut multe uși închise deoarece orele se terminaseră demult. O singură ușă era deschisă. Am intrat, am tușit politicos spre profesorul ce se uita concentrat pe niște foi. A ridicat capul s-a uitat la mine. Mi-a zâmbit:
– Pot să te ajut cu ceva?
– Nu vă supărați domnule profesor, i-am spus, ampelografia e tot cu struguri?
– Da, a zis el zâmbind amuzat.
Am stat un pic prefăcându-mă că rămân pe gânduri. După un timp am spus:
– Pot să vă întreb ceva?
– Da.
– Știți, am încercat și eu acasă să pun niște semințe de la struguri în pământ, să am și eu o plantă cu struguri la mine în cameră. Am așteptat, dar nu a crescut nimic. Cred că nu am știut eu cum să pun semințele. Puteți să-mi explicați cum ar trebui să fac?
Profesorul a lăsat creionul pe foaia pe care scrisese ceva, m-a chemat în capătul celălalt al sălii unde avea o tablă și a început să-mi explice desenând pe tablă. Avea o voce caldă, plăcută, desena frumos și parcă totul devenea clar pentru mine. Sau cel puțin așa mi se părea. După un timp, a apărut tata, care, văzându-mă pe scaun și profesorul la tablă explicând, a spus:
– Mă scuzați domnule profesor. I-am spus să nu deranjeze, dar …
Profesorul l-a întrerupt pe tata:
– Când un copil vrea să afle ceva trebuie încurajat. E o plăcere să vorbesc cu băiatul dumneavoastră. La urma-urmei nu asta înseamnă să fii profesor, adică să explici tuturor celor care te întreabă?
Poate atunci a început să încolțească în mintea mea ideea de a încerca să ajung și eu ca acel profesor. Pe de altă parte, sincer, nu am reușit niciodată să fac să crească o viță de vie în ghiveci.
*

Anunțuri

Un gând despre „Amintire

  1. Pingback: Amintire(r) | "DEMDECE"

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s