Oboseala de toamnă

Ajuns acasă, Adam privi în jurul lui. Aici e locul lui, locul în care se refugiază. Se așeză la masă. Vede ceașca de cafea. „E de azi dimineață aici”, își spuse. „Ce o fi făcut în tot timpul ăsta cafeaua?”. Dacă ar fi fumat probabil că acum ar fi fost momentul să-și fi aprins o țigare. Cum însă nu fumează, bea un pic de cafeaua ce stătuse în ceașca de cafea. Apoi el deschide un caiet. Ia creionul, îl ține între degete. Se uită un pic pe fereastră, dar inspirația nu vine de acolo. De fapt, inspirația nu mai vine. Drumul de la servici acasă a devenit plat. În autobuz toți sunt tăcuți. Iar dacă vorbesc, nu mai spun nimic interesant. Ce ar putea să scrie? Eva e ca o imagine dintr-un film vechi. Adam se gândește că ar putea suna un prieten. El privește mobilul, dar nu-i vine să formeze vreun un număr. Acesta e unul din acele momente în care ar putea pleca pe străzi să caute necăutatul. Să simtă cea ce nu mai simte demult. Atunci Adam își aminti de o discuție cu Matei:
– Pe vremuri lucrurile aveau alte culori. Acum o parte din culori au dispărut, zisese Adam
– Nu știam că suferi de daltonism, spusese Matei.
– Daltonism emoțional, spusese Adam. Ar trebui să fac ceva și nu știu ce.
– Știi, era o poveste în 1001 de nopți, cu un tip căruia un calif vroia să-i taie capul. Dar califul, de, om finuț, nu putea să-i spună direct, băi Gheorghe vreau să-ți tai capul …
– Ești sigur că-l chema Gheorghe pe cel din poveste ? întrebase Adam.
– Hai dom’le! Mă iei cu detalii din astea! Deci… îl cheamă califul pe Gheorghe, că așa vreau eu să-l cheme, și-i spune, adu-mi și mie un inel care se află la ț-șpe mări, ț-șpe țări și alte ț-șpe văi, pe fundul unui lac. Dar știi, mai spune califu’, am nevoie de inel peste 3 zile. Acuma nu te supăra, dar dacă nu-l aduci va trebui să-ți tai capul, nu am ce să fac.
– Parcă ar fi profa mea de biologie din liceu…, spusese Adam.
– Or fi fost rude. În sfârșit, ce crezi că face Gheorghe? … Se duce mai întâi și trage un pui de somn.
– Nu mi-e somn.
– Păi tu nu trebuie să aduci un inel, zise Matei.
Adam mai privi pe fereastră. Apoi se uită din nou spre caiet. Închise caietul, puse creionul deasupra caietului. Se așeză în pat îmbrăcat și, deși nu mă așteptam, adormi imediat.
*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s