Noiembrie ca o poezie

… din nou în faţa monitorului, din nou cuvintele picură de pe taste, ca şi cum aş ploua propoziţii şi propoziţiile devin fraze, iar frazele se lovesc de un punct.
A venit toamna şi dintr-o dată încep să simt oboseala, oboseala pe care nici o cafea şi nici un somn din lume nu ar putea să o stingă.
M-aş ascunde într-un parc, plimbându-mă printre frunze, covor de frunze, foşnetul prafului aşezându-se pe pantofii mei. Și oricât aș merge sau aș scutura picioarele foșnetul ar rămâne ca un praf lipit de pantofii mei, de mersul meu.
Aș putea să mă aşez pe o bancă, să mă uit la lac şi lacul să se uite spre cer şi cerul să-şi închidă ochii încet spre noapte.
Iar când felinarele se aprind în parc, să ies din parc şi trotuarul să fie ud ca după o ploaie de gânduri.

Anunțuri

6 gânduri despre „Noiembrie ca o poezie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s