Așteptând

Adam stătea pe o bancă în parc. Privea oamenii care treceau pe aleile parcului. În astfel de momente i-ar fi plăcut să fumeze. Să scoată țigarea încet din pachet privind trotuarul. Apoi, flacăra ieșind din brichetă și țigarea apropiindu-se încet de foc. Desigur, aceste gesturi s-ar fi făcut aproape singure. Fără să-și dea seama ar fi pus bricheta înapoi în buzunar. Cum poți să fumezi? întrebase odată pe un prieten. Păi e simplu, i-a răspuns prietenul, tragi fumul din țigare și apoi îl sufli afară. Mi se pare aiurea, a spus Adam. Și ce, crezi că dacă aș ține fumul în mine ar fi mai bine? spusese prietenul după care a început să râdă. Adam își trecu degetele prin păr. Privi porumbeii de pe trotuar. Oricum era bine că acum parcul era pustiu. Nu-i plăcea să meargă prin parc duminica pentru că era multă lume. De ce nu-ți place să fie multă lume? îl întrebase Eva. Pentru că atunci când e multă lume nu mai ești tu, ești o parte dintr-o mulțime, faci ceea ce fac alții.
– Salut, Adam!
Adam ridică ochii.
– Bună, Adriana.
– Știi, mă cam enervează când spui bună, pentru că  mereu am impresia că nu e prescurtarea de la bună ziua.
Adam vru să spună ceva, dar se opri.
– Te văd abătut, spuse Adriana.
– Mda, răspunse Adam.
– Știi, ar trebui să te oprești cu toate gândurile astea, să nu te mai gândești la Eva …
Și Adriana începu să vorbească, să-i explice. Adam asculta la început ce spunea, apoi încerca să vadă ceasul ei. Și în timp ce încerca asta în minte îi venea imaginea spălătoriei. Cam când e gata? întrebase Adam. Veniți pe la și jumate șefu, răspunsese bărbatul storcând buretele ce-l ținea în mână.
– Nu mă asculți Adam, zise deodată Adriana.
– Nu e vorba de asta, zise Adam.
– Cât timp o să mai refuzi adevărul?
Adam se gândea cum să-i spună Adrianei că trebuie să meargă să-și ia mașina de la spălătorie. Nu ar fi vrut s-o supere. Oricum băieții au cheile și vor parca mașina pe trotuar, gândi el.
*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s