Gânduri

gandAu trecut 10 zile de când am reușit să scriu în fiecare zi. De când vara a început. De când Adam a revenit. De când am (re)început să (re)citesc blogul. Ca și cum aș fi început urcarea pe un drum de munte și, după un timp, mă opresc și privesc în urmă. Văd valea de unde am plecat (și unde poate o să mă întorc). Fac o estimare. Apoi mă uit spre următorul loc unde m-aș putea opri.

Citeam undeva că avantajul unui gând e că-l poți gândi, fără să ai nevoie de alte resurse (așa cum ai nevoie pentru alte actiuni. De exemplu pentru a mânca sau a merge). Actul gândirii se poate face fără ca cel de lângă tine să o știe. Dar pe de altă parte gândul are și dezavantaje: odată pornit nu-l poți opri. Ba chiar uneori te trezești cu un gând că vine peste tine și nu-l poti opri. Nu e de mirare că cineva și-a pus problema ca un gând nu (doar) îl gândim, ci s-ar putea ca el să ne gândească el pe noi. Așa cum gândurile bune ne ajută să trecem peste momentele grele, există și gânduri rele care ne pot împiedica să ne simțim bine în momentele bune. Desigur o solutie ar fi să nu mai gândim, să refuzăm acest act de multe ori necontrolabil. Lăsând de o parte faptul că e (aproape) împosibil să evităm gândurile, chiar ar fi de dorit asta? E aceeași problemă ca atunci când vedem efectele negative ale computerului și, aparent, am dori „să nu mai stăm atâta” la computer. Sau ca să fiu un pic mai filozofic, e ca atunci când aflând definiția greșelii, când afli ce e e greșit, nu mai poți avea scuza că nu ai știut. Pentru că întrebarea se poate pune și așa: era mai bine când greșeai și nu știai că greșești? E rău acum când știi cum arată greșeala și te poți feri de ea (sau cel putin poti încerca asta)? De fapt totul e ca-ntr-un joc pe calculator: odata epuizat un anumit nivel, găsești ușa spre nivelul următor. Să rămâi la nivelul 1, când poti fi la nivelul 2 (mai dificil) nu are nici un haz. Era mai simplu la nivelul 1 și aici la nivelul 2 e mai dificil, dar nu această urcare ai dorit-o când ai început jocul? Am început acest joc știind că e o provocare, că aș putea avea parte de mai multe eșecuri decât de victorii… Dar care victorie e mai plăcută sufletului: cea care iese din prima sau cea care vine după câteva încercări nereușite? Nu există un răspuns general valabil la această întrebare. Dar răspunsul pe care l-am putea da acestei întrebări ne-ar arăta câte ceva despre noi. Noi suntem o întrebare adresată lumii (Jung a spus-o) și calitatea unei întrebări se judecă prin prisma răspunsurilor pe care le poate genera. Jucăm un joc la capătul căruia e infinitul (nici asta nu vine de la mine, ci de la Pascal), și nu trebuie să uităm că nu punctele obținute sunt câștigul unui joc, ci ceea ce se transformă, se schimbă în noi când jucăm jocul. Și, ca să revin la gânduri: poate ele sunt îngeri, de lumină sau de întuneric, care trec prin mintea noastră pentru a face niște rotițe să meargă.

Mai privesc odată spre valea de unde am plecat. Apoi pornesc ușor urcarea. În urma mea gândurile mă urmează șoptite.
*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s