Spre gară

fereastratrenCa atunci când trenul se apropie de gară, de acea gară în care îmi doream atât de mult să ajung. Văd peisajul și știu că se apropie acea gară, deși trenul încă nu a început să încetinească. Lucrurile de pe fereastra compartimentului încep să alerge trăgând după ele amintiri, sunete din acea lume, din acele vremuri pe care sper, acum când voi (re)veni, sper că vor fi din nou. Că mă voi simți din nou bine, că în sfârșit mă voi relaxa. Mă voi simți bine. Deși nu știu cum va fi asta.
Apoi deodată simt cum trenul încetinește, aș vrea să mă ridic, dar mă uit la ceas și știu că mai sunt ceva minute până să intre trenul în gară. Vecinii de compartiment s-au ridicat, își dau bagajele jos și locul începe să devină neîncăpător. În cele din urmă mă ridic și îmi iau bagajul. Îl țin în brațe pentru că pe jos nu mai e loc. Privesc zâmbind colegii de compartiment și ei îmi întorc zâmbetul. Acum e momentul în care îmi pare rău că am locul la fereastră, pentru că acum nu pot ieși mai repede pe culoar. Deja pe fereastră încep să se vadă casele. Într-o curte un om tocmai ieșise din casă fără să se uite la tren, în altă curte un copil se juca cu un cățel, pe câmpul dintre două case un copil făcea cu mâna la tren. Dar trenul nu avea mâini și nu avea cum să-i răspundă. Iar eu ai trecut prea repede și chiar dacă aș fi făcut cu mâna băiatul nu m-ar fi văzut. De altfel aveam bagajul pe genunchi și aș fi arătat ciudat făcând cu mâna pe fereastră.
Trenul încetinește și mai mult. Vecinii de compartiment încep să se agite. Ciudat însă, dar această agitație a lor mă face să mă liniștesc. Mă simt de parcă aș fi în gară și, văzând prietenii care mă așteptau, încep să merg mai încet pentru a le spori nerăbdarea. Deși culoarul e plin un bărbat deschide ușa compartimentului.
– Pardon, pardon, spune el.
– Unde te grăbești așa? Și noi coborâm, spune o femeie blocându-i calea.
– Dar eu mă grăbesc, spune bărbatul încercând să treacă pe lângă ea.
– Și vrei să sari din mers, spune femeia și toți încep să râdă.
Bărbatul se resemnează și rămâne in ușa compartimentului. Îl privesc aveând un sentiment plăcut: în următoarele zece minute el va sta în picioare, în timp ce eu voi sta jos. Când trenul oprește în gară, nu mă ridic, ci privesc pe peron unde primii călători ce au coborât se îndreaptă grăbiți spre ieșire.
– Am ajuns la capăt, îmi spune o femeie. Nu coborâți?
O privesc. E frumoasă. Și știu că vom începe o discuție care se va finaliza cu cel puțin o cafea. Îi zâmbesc și îi spun ceva ce o face să râdă. „E într-adevăr o femeie frumoasă”, îmi spun și mă ridic.

*

[youtube http://youtu.be/uJM7TdshUbw]
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s