Liceu (I)

zeceleiAdam se trezi ca-n fiecare dimineață. Deschise ochii încet și privi prin cameră. Dar din acel moment nimic nu mai era ca în fiecare dimineață. Lumina nu venea din dreapta, ci din stânga lui. Geamul nu era în dreapta lui și parcă era mai mic. Camera era mai mică decât o știa. Adam rămase întins în pat. Nu mă scol până nu-mi dau seama ce se întâmplă, își spuse. Ar fi trebuit să fie la el acasă, dar nici casa în care s-a trezit nu era chiar străină.
Deodată Adam se sculă brusc din pat și privi în jurul lui. Recunoștea acea cameră. Biblioteca de lângă fereastră, jos era un raft în care punea casetele cu muzică. Casetofonul i-l luaseră părinții când au descoperit câte absențe avea în catalog la liceu. Asta e un pic ciudat, își spuse Adam, poate dincolo de ușă am să găsesc ceva aiurea și atunci am să mă trezesc. Aș vrea să mă trezesc și acum, dar cât timp totul e logic probabil că nu am cum să mă trezesc.
Adam deschise ușa. Văzu holul așa cum se așteptase. Cum, de fapt știa că ar fi trebuit să fie. Din bucătărie se auzeau tot felul de zgomote. Adam se întoarse în cameră. Privi ceasul și văzu că încă nu era ora șapte. Pe marginea scaunului văzu uniforma. Se duse și se uită pe mâneca stângă: era și matricola. Prinsă în capse, bineînțeles. 335. Adam zâmbi. Era același număr ca autobuzul cu care mergea la servici. Luă uniforma, se duse la baie, se spălă și se îmbrăcă cu ea. Dacă e un joc, hai să vedem până unde merge, își mai spuse Adam. Reveni în cameră, își făcu patul, puse pijamaua sub pernă. Deodată tatăl lui intră în cameră și, văzându-l pe Adam că-si face patul, rămase un pic mirat. După câteva clipe spuse:
– Deci văd că a avut efect discuția de aseară. Vino la masă să nu întârzii la liceu.
Închise ușa, dar după un timp reveni și spuse:
– Ar trebui să mergi la tuns. Uite niște bani.
Îi întinse o bancnotă de zece lei. Adam o privi. De mult  timp nu mai văzuse acea bancnotă.
– Nu te mai uita așa! Pentru tuns îți ajunge. Doar nu vrei să te plătesc pentru că ai făcut patul?!
– Nu, nu, spuse Adam. Cred că îmi ajunge pentru tuns.
– Normal că-ți ajunge! spuse tatăl un pic nervos. Mergi aici în cartier, doar nu vrei să mergi la Union!?
Acum chiar că ar fi păcat să mă trezesc, își spuse Adam punând banii în buzunarul interior. Acolo însă mai simți că are niște bancnote, dar nu spuse nimic.

(pentru continuare dați un clic aici)
*
[youtube http://youtu.be/_noyE0K4UmY]

Anunțuri

4 gânduri despre „Liceu (I)

  1. Pingback: Liceu (II) | Decedem

  2. Pingback: Prin parc (liceu(III)) | Decedem

  3. Pingback: Olga și o amintire | Decedem

  4. Pingback: Liceu (II) | Picaturi de gand

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s