„Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric”

rinoceravertisment: această postare o scriu ca și cum m-aș privi într-o oglindă, deși știu că ceea ce voi vedea acolo nu o să-mi placă. 

Speram să nu ajung să scriu această postare. Speram ca după un timp să se adeverească cele spuse de apropiații mei care îmi reproșau că exagerez, că hiperbolizez, că văd lucruri acolo unde nu sunt și că de fapt totul nu e decât o proiecție a fricilor, frustrărilor mele.

Prima oară a fost atunci când am citit prin liceu piesa lui Satre, Cu ușile închise. Am recitit-o și acum deși nu era nevoie: era suficient să ies în stradă sau să deschid televizorul. Îmi rămăsese în minte una din ultimele replici ale piesei: „Alors, c’est ça l’enfer. Je n’aurais jamais cru… Vous vous rappelez: le soufre, le bûcher, le gril… Ah! quelle plaisanterie. Pas besoin de gril : l’enfer, c’est les Autres.

Speram totuși ca aceste lucruri să fie doar o figură de stil. Mai sper încă. Dar să continui.

A doua oară a fost în acel decembrie (numiți-l cum vreți!). Am văzut toate acele manifestații, manifestări ale furiei, frustrărilor. Lumea din jurul meu se împărțise în două tabere care erau dincolo de orice altceva. Totul se subordona acestor tabere: prietenie, logică, argumente, emoții. Era o beție a justificărilor, a argumentării, beție ce mă cuprinsese și pe mine. Într-o zi însă s-a terminat totul. Argumentele pro și contra s-au consumat dintr-o dată și au început să se repete cu ușoare modificări de formă. Și m-am oprit și m-am întrebat, ce se întâmplă cu mine? Și această întrebare m-a trezit. Nu pentru că aș fi aflat răspunsul, ci pentru că am început să caut un răspuns. M-am așezat pe locul observatorului, încercând să caut un răspuns. Pe care nu l-am găsit până astăzi (sau ar fi mai corect să spun, nu l-am găsit încă).

În căutarea răspunsului am recitit piesa lui Eugen Ionescu. Și am descoperit că acum, ca un Flaubert a l’envers, toți strigăm: Rinocerii sunt ceilalți!.

Iar cel mai trist lucru este că mă trezesc uneori gândind (ca în piesa lui E.Ionescu): “Sunt un monstru, niciodată n-am să pot deveni rinocer, aș vrea să mă schimb atât de tare, dar nu pot… ce urât sunt! Mi-e rușine.

*

[youtube http://youtu.be/cVS-rPbMioc]
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s