Încetul cu încetul

continuarea unei povestiri postată anterior

eu04Fiecare dimineață în spital era la fel. La ora șase se aprideau luminile în salon. Infimiera trăgea masa pe care erau seringile și fiolele. Roțile făceau zgomot și toți cei 8 pacienți din cameră se trezeau. Doar Adam mai rămânea întors cu fața spre fereastră. Acolo el vedea cerul care se lumina ușor. Când infirmiera ajunse lângă patul lui spuse pe un ton tăios:
– Hai băiatu’ că e vremea de injecție!
Adam întinse mâna pe care avea branula. Când Adam era mai mic, îi era teamă de ac. De fapt de senzația aceea de început, când simțea acul intrând în piele. După această amintire, fără să știe de ce, își aminti de Adriana. În noaptea de după operație stătuse cu el. Ar fi vrut să fi rămas treaz, să fi putut vorbi cu ea. Dar Adam adormise. A doua zi dimineață ea a mers cu el până în salon. Îi adusese un cărucior. Mergeau încet pe holurile spitalului.

– Pot să te întreb ceva? zisese la un moment dat Adam.
– Spune, zisese ea.
– Ai fost cu mine toată noaptea?
– Da. De ce întrebi?
– Mă gândeam că ai fost toată noaptea cu mine și eu nu-mi amintesc nimic, zise Adam zâmbind.

– Gata băiatu’, zise infirmiera trezindu-l din visare.
Adam se întinse în pat. Auzi roțile scârțâind. Apoi se stinse lumina. Pe fereastră se văzu cerul de un albastru cețos. Adam privea castanul din fața ferestrei și gândurile veniră peste el:

Ce voi face de acum? Peste câteva luni termin facultatea. Și apoi? Școală, elevi, cancelarie. Drumul de acasă la școală. Domnule profesor. Ieși la tablă. Ce am avut de învățat pentru azi? Toate aceste expresii pe care le știam ca elev, de acum încolo le voi spune din partea cealaltă a baricadei. Își aminti de întâlnirea cu fosta lui dirigintă. Când i-a zis că o să fie profesor, diriginta a râs. Apoi ea a spus:
– Există dreptate pe lumea asta, Adam.
– De ce spuneți asta doamna profesoară? întrebase Adam.
– Îți doresc doar să nu ai un elev care să fie așa cum ai fost tu in liceu… Sau poate îmi doresc asta… Da’ lasă asta. Mai ești cu Eva? Vă stătea bine împreună.
– Acum ei îi stă bine cu altcineva, zisese Adam.

– Bună, auzi deodată Adam.
Se întoarse și o văzu pe Adriana.
– Am vorbit cu domnul doctor, zise ea, și mi-a zis că te externează azi. Nu e o veste bună?
– La cât te bucuri încep să cred că vrei să scapi de mine, zise Adam prefăcându-se supărat.
– Cum poți să crezi așa ceva? zise Adriana.
– Încă nu cred. Am spus că doar am început să cred, nu că am terminat să cred, zise Adam.
– Ce vrei să spui?
– Vreau să spun că mi-ar face plăcere să ne vedem deseară sau mâine, zise Adam.
*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s