Tumorău

subpresiuneAceastă postare e scrisă „iestărdei”.  Iar voi o veți citi  azi care a fost acum pentru mine un mâine. Astăzi, ieri-ul pentru cei ce citesc, gânduri vin peste mine. Az iujual. Și primul gând este: de ce oare simțim uneori nevoia să folosim cuvinte din engleză (sau ar trebui să spun americană?), de ce simțim că aceste cuvinte ar exprima mai bine ceea ce simțim? De ce cuvântul cool a devenit mai bun decât marfă (ca să nu mai spun de variantele mai vechi: mișto, de exemplu). Prietenii mei știu acel obicei al meu de a traduce din engleză expresiile. O traducere mot-a-mot (cuvânt-cu-cuvânt). Unii se enervează, alții s-au resemnat. Dar eu continui. Acest proces a început de la cineva care-mi povestea despre un film ce i-a plăcut foarte mult. Și cum se numea? l-am întrebat pe respectivul. Căzut în dragoste, mi-a răspuns. Mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că era Falling in love și că de fapt văzusem si eu filmul.

Obiceiul de a traduce versurile „songurilor” a început la o petrecere. Ascultam noua melodie (pe atunci noua) a lui Michael Jackson, „Bad”. Toți erau foarte încântați și, bineînțeles, eu, pentru echilibru, încercam să le explic că nu era chiar atât de formidabilă (pe atunci încă nu era la modă să spui cool). Are ritm, le spuneam, dar versurile sunt … Iar pentru a le explica le-am tradus în română: Pentru că sunt rău, sunt rău vino încoace, știi că sunt rău, sunt rău vino încoace, știi, sunt rău vino încoace, știi că sunt rău, sunt rău vino încoace, știi și toată lumea trebuie să răspundă acum doar să-ți spună încă odată cine-i rău. 

Dar să revin la ideea cu care am pornit: Desigur există explicații pentru faptul că ni se pare că în engleză anumite lucruri sună mai bine decât dacă le traducem în română. O primă explicație ar fi: Simbolurile diferă de la un popor la altul, de la o cultură la alta (am fost tentat să scriu (in)cultură, dar am rezistat tentației) și de aceea un cuvânt care într-o cultură poate avea anumite sensuri, poate trezi anumite senzații, în altă cultură pare fără sens (sau chiar penibil – vezi expresia „mă simt bine în pielea mea”).

Sau o altă explicație e dată de dualitatea specifică românilor, moștenită dinainte de ’89 (nu ne gândim la ceea ce trebuie să spunem și nu spunem ceea ce gândim). Și conform acestei moșteniri, ne place să spunem lucruri ascunse după cuvinte, lucruri care nu-și arată sensul la o primă citire (sau auzire). Iar engleza e perfectă pentru așa ceva. Unde mai pui că astfel putem să ne apropiem de vestul spre care tindem de vreo 2 secole (mai ceva ca Drang nach Osten  al germanilor).

Aceste gânduri mi-au venit atunci când ascultam Sub presiune interpretat de David Bowie și formația Regina 🙂

[youtube http://youtu.be/Gpn8MANhdLU]
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s