Întrebări?

omstiintaAceastă postare nu e despre Adam. Poate că ar fi trebuit s-o fi scris pe un alt blog sau să nu o fi scris deloc.

Ideea mi-a fost dată de Robert care a pus pe facebook un articol intitulat „Hundreds of open access journals accept fake science paper„. În acest articol se scrie despre un studiu realizat de John Bohannon („science journalist at Harvard University”). Acesta a trimis lucrări științifice de proastă calitate la o serie de reviste.  Aceste lucrări au fost acceptate de o mare parte a acestor reviste – nu de toate, e adevărat. Dar nu despre  acest studiu vreau să scriu în cele ce urmează. Problema de care aș vrea să vorbesc este a procesului în sine. O analiză normală ar trebui să înceapă de la o întrebare de bază: de ce trimit oamenii (de știință) articole la revistele științifice? De ce acest proces tinde spre formalism?

Se vorbește de calitatea slabă a învățământului. Se spune elevii, studenții sunt slab pregătiți, profesorii nu-și fac treaba, diplomele nu mai au nici o valoare. În mai toate articolele situația este prezentată ca fiind premergătoare unui apocalips (ceva de genul, dacă acum vi se pare că e rău, să vedeți ce o să vină). Se propun soluții pentru ieșirea rapidă din această situație, dar nimeni nu spune, nu-și pune problema de ce am ajuns aici? De ce printre elevi a ajuns majoritară ideea de a sabota școala, de ce profesorii, instinctiv, se raliază acestei idei? Nu e cumva boala care a infectat aproape toată societatea de azi? Politica, în forma ei cea mai urâtă, a formalismului, a formei fără fund, a formei ce devine o gaură neagră ce absoarbe până și lumina ce ne-ar putea face să vedem că nu mai avem ce să vedem?

Desigur cineva ar putea să întrebe: și care e soluția? La care răspunsul ar fi tot o întrebare: putem da soluții viabile atâta timp cât nu am definit bine problema? Societatea actuală aleargă spre soluții, se gândește la soluții ca un copil care nici nu se așează bine la masă și întreabă: ce avem la desert? Numai că acum copilul, și nu numai el, aleargă direct la desert. Astfel, societatea actuală a ajuns la o formă de diabet mental.

Am să răspund doar la o singură întrebare. Pentru un copil primul contact cu autoritatea statului are loc în școală. În aceste condiții denigrarea școlii, a profesorilor creează un model periculos in mintea copilului. Iar când acesta va ajunge matur nu va trebui să ne mirăm că nu va respecta regulile, autoritățile. Iar dacă acest copil ajunge politician, factor de decizie, el va aplica ceea ce a învățat în școală: să disprețuiască școala și tot ce e legat de ea.

p.s. tocmai când am terminat de scris acest articol Robert mi-a mai trimis un link spre un alt articol care dă o serie de răspunsuri (chiar și la întrebările pe care nu le-am pus încă). An Aspiring Scientist’s Frustration with Modern-Day Academia: A Resignation

*

[youtube http://youtu.be/TAsOVxEBOTQ]
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s