Privind în jurul meu

pe stradaNu mă preocupă problema legată de valoarea a ceea ce scriu. La această problemă am găsit răspunsul mai demult, pornind de la cuvintele lui Nichita Stănescu: «Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş scrie. Pur şi simplu nu aş scrie şi e o falsă modestie să spui „Domnule, eu scriu pentru că iubesc poezia, dar nu prea cred dacă am talent sau dacă n-am talent.” Eu cred foarte mult în talentul şi în vocaţia mea, pentru că pentru asta mi-am jertfit întreaga mea existenţă, ca să adaug cu o picătură în plus sensibilităţii contemporane, o formulare mai nouă, mai adecvată etc.»(acel etc de la sfârșit îmi place cel mai mult 😉 ).

Problema e legată de această formă de comunicare – blogul. Există zile în care simt nevoia să scriu, să pun aici o idee, o întâmplare … ceva. Apoi vine o zi în care îmi pun întrebarea: de ce scriu aici? Blogul meu nu are un trafic prea mare (vreo 40-50 de vizualizări pe zi și maxim 20 de vizitatori unici pe zi). Aș putea desigur să aplic acele metode pentru a mări traficul, să scriu despre acele subiecte care interesează. Dar în fapt totul s-ar numi a scrie pentru a mări traficul. Și asta mi se pare o formă de prostituție (intelectuală, dar acest ultim cuvânt nu salvează jena, vina dată de cuvântul prostituție). Sunt înscris în tot felul de grupuri de „blogări”, unde am ocazia de a vedea tot felul de postări. Mă uit pe clasamentele blogurilor și văd că pe primele locuri se află bloguri ale unor vedete (dar aici locul în clasament e dat de notorietatea vedetelor, nu neapărat de conținutul postărilor – deși unele sunt chiar foarte bine scrise – postările, nu vedetele, 🙂 ). Tot printre primele locuri se află postări cu o tentă (mai mult sau mai voalat) erotică (aici nu am nici un comentariu). Apoi mai sunt blogurile în care se vorbește de „devaisuri” sau mașini sau alte forme ale unor jucării noi pentru adulți (reamintesc că de erotism am scris în propoziția anterioară).
Și când termin de privit în jurul meu, îmi pun intrebarea: pentru ce țin eu acest blog? Să concurez cu acele bloguri? Să urc în clasamente? Compromisul e o artă în care nu am excelat niciodată (de fapt am reușit să trec la limită la această disciplină și asta mai mult din mila specialiștilor în compromis). Mă simt ca într-o lume a lui Orwell în care știu că primul pas ar fi să înțeleg că există momente în care, pentru o cauză dreaptă să spunem, ar trebui să spun că doi și cu doi fac cinci. Iar eu, în loc să profit de această ocazie, să înțeleg importanța acestui moment important, stric tot aranjamentul întrebând candid: dar oare nu cumva rezultatul e patru?
Azi o prietenă m-a întrebat:
– Ai fi capabil să ieși în stradă pentru susținerea unei idei? Sau pentru a-ți afirma drepturile?
– Pe vremea mea, am răspuns, ideile se susțineau în cărți prin argumente. Eventual în niște articole.
– Dar dacă nimeni nu ascultă aceste idei, nu crezi că ar trebui să ieși in stradă, să le strigi, să le faci cunoscute?
– Am să te întreb și eu ceva, i-am zis. Oare atunci când strigi o idee în stradă, nu devine mai important strigătul decât ideea? Oare nu cumva ideea care e strigată mai tare câștigă? Iar ca să răspuns la prima ta întrebare: sunt capabil să ies în stradă și ca să mă plimb fără să caut alte motive.
Revenit acasă, m-am gândit la această discuție. Și mi-am dat seama de ce scriu pe blog. Așa cum mi-am dat seama că nu are rost să strig prea tare acest lucru. Vă mulțumesc că ați citit până aici. 🙂
*
[youtube http://youtu.be/kRheAspwhg0]

Anunțuri

3 gânduri despre „Privind în jurul meu

    • multumesc. Parafrazăndu-l pe Nichita Stănescu: dacă am reușit cu ceea ce am scris să adaug o picătură în plus frumuseților zilelor acestea și dacă această picătură e pe placul dvs atunci înseamnă că mi-am atins scopul 🙂

  1. Pingback: Placebo | "DEMDECE"

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s