Profesoara

imagesAveam 15 ani neîmpliniţi când la o oră de română am văzut profesoara intrând prima oară în clasă. Colegele mele erau fascinate de modul în care profesoara îşi asortase îmbrăcămintea cu ochelarii, cu pantofii. Pe mine astfel de lucruri nu mă fascinau. Poate de aceea nu am acordat prea multă atenţie orelor de română. La început. Până într-o zi când ne-a adus o fotocopie după un letopiseţ al lui Miron Costin. (prin 1979 o fotocopie era un lucru rar). Apoi profesoara a început să ne povestească de modul în care a murit Miron Costin, despre Nicolae Iorga care spusese că nu e posibil ca aşa ca un mare cărturar să aibă aşa o moarte. „Fără să ştie că şi pe el îl aştepta o soartă asemănătoare”. Nu ştiu de ce, dar aceste cuvinte m-au făcut s-o privesc altfel pe acea profesoară. Această paralelă între cei doi mi-a apărut atunci ca o revelaţie, ca un nou mod de a privi lucrurile. Am început să merg la cenaclul pe care profesoara îl ţinea în liceu. Nu am avut curajul să citesc niciodată ceva în cadrul acelui cenaclu. I-am arătat însă profesoarei câteva din „scrierile” mele. Mi-a zis să vin să le citesc la cenaclu, dar i-am zis că nu am curajul. Şi atunci profesoara a citit una din schiţele mele la o oră de română. Am fost un pic celebru, am şi roşit un pic atunci şi m-am ales cu eticheta de poet (deşi ceea ce citise profesoara era proză).
Ştiu că mă simpatiza, dar niciodată nu m-a favorizat. Ţin minte că odată ne-a dat de învăţat vreo 10 strofe din „Luceafărul”. Eu am învăţat doar patru strofe şi profesoara mi-a dat nota 4. (desigur mi-am pus întrebarea: oare dacă aş fi învăţat cinci strofe aş fi luat un cinci?)
Ceea ce îmi plăcea cel mai mult era stilul temelor ce le primeam. Ţin minte că odată ne-a dat ca temă să scriem continuarea la „Ciocoii vechi şi noi” a lui Nicolae Filimon. Eram supărat după ce primisem acel patru din cauza „Luceafărului” lui Eminescu. Aşa că am scris o povestire pe două pagini în care descriam o scenă în care un băiat de casă aduce cafeaua boierului. Şi, normal, în final ajunge să verse cafeaua pe boier. Profesoara luase toate caietele acasă să le corecteze. Mă aşteptam să fie supărată pe mine pentru ceea ce scrisesem, dar spre surprinderea mea, ora următoare profesoara citi câteva fragmente din schiţa mea în faţa clasei. Şi atunci ea mi-a făcut cel mai frumos compliment:
– Ceea ce putem vedea, dincolo de toate micile greşeli datorate unei scrieri pe fugă, este că el reuşeşte să ne facă, prin descrierea a tot felul de amănunte, să vedem ca-ntr-un film toată scena.
Desigur nu-mi amintesc cuvintele exacte ale profesoarei (ea exprimase mai didactic ideea), dar senzaţia dată de privirile admirative ale celor din clasă nu o s-o uit niciodată. 🙂
*
[youtube http://youtu.be/OIlCzB-4hyI]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s