Tristețea spectacolului

Nu credeam că voi ajunge în situația în care la un spectacol de teatru lumea să râdă în jurul meu și acest lucru să mă întristeze. Poate pentru că fac parte din acei oameni care cumpără un telefon mobil (doar) pentru a suna sau a fi sunat de anumite persoane. Pentru fotografii prefer un aparat foto. De aceea când m-am dus să văd „Revizorul” lui Gogol, nu vroiam să văd spectacol de circ (îi rog pe artiștii de circ să mă ierte dacă i-am ofensat prin această remarcă). Cred că cei care au gândit această piesă au dorit să facă întoarcă pe dos cerințele lui Gogol legate de modul în care ar fi trebuit să fie jucată această piesă: „Mai mult ca orice, actorul trebuie să se ferească de a cădea în caricatură. Până şi în rolurile cele mai mici, nu trebuie să fie nimic trivial, nici exagerat. Dimpotrivă, actorul trebuie să caute cu deosebire a fi mai simplu, mai modest şi mai nobil chiar decât ar fi în realitate persoana pe care o reprezintă. Cu cât mai puţin se va gândi actorul să fie comic şi să-i facă pe ceilalţi să râdă, cu atât mai mult va ieşi la iveală comicul rolului pe care îl interpretează. Comicul va ieşi în evidenţă de la sine, tocmai prin seriozitatea cu care îşi vede de ocupaţia lui fiecare personaj al comediei.” Căci dacă ar fi să descriu ceea ce am văzut la Teatrul Național ar fi suficient să transform afirmațiile în negații și negațiile în afirmații în textul de mai sus.

Lucrul mi se pare cu atât mai de neînțeles având în vedere că, ceva timp înainte, am văzut la ARCUB „Însemnările unui nebun” în regia aceluiași regizor, piesă jucată foarte bine, piesă care mi-a lăsat o impresie foarte bună.

Dar să revin la piesa de teatru. Așteptam acea replică introdusă mai târziu de Gogol. Ideea mi se părea foarte interesantă, era ca o încercare de trezire a publicului. E vorba de momentul în care primarul din piesă se uită în sală, privește câteva clipe publicul și apoi întreabă, privind spre spectatori: „De ce râdeți?… De voi râdeți!” Scena însă a fost interpretată plat, ca o formulă de politiețe pe care o folosești mecanic, chiar dacă nimeni nu mai crede în ea.

În societatea actuală manifestarea autismului social apare în cele mai diferite forme iar ceea ce s-a întâmplat la această piesă de teatru reprezintă o manifestare a acestei forme de autism. Sau altfel spus, am ajuns să râdem de cei pe care ar trebui să-i plângem și să ne plângem de cei de care ar trebui să râdem. Poate că am ajuns să trăim într-o societate care caută divertismentul facil cu râvna cu care unii ascund gunoiul sub preș.

Închei parafrazându-l pe Gogol: De ce mă întristez? … Eu sunt sursa acestei tristeți.

george_orwell

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s