Dragoste și fotbal

fotbal2Aceasta postare nu este despre dragostea de fotbal, ci despre două întâmplări ce s-au legat în mintea lui Adam și au rămas împreună acolo ca un secret pe care-l spui, mai târziu (mult mai târziu), din greșeală, nepoților.
Într-o seară juca echipa natională de fotbal si l-am invitat pe Adam să mergem să vedem meciul împreună. M-a refuzat.
– Nu știam că ai vreo treabă, i-am zis… Sau poate nu ai chef să ne vedem.
– Nu. Nu e vorba de asta. Dacă vrei să mergem undeva nu am nimic împotrivă.
– Ok, i-am zis. Mergem undeva și bem ceva și ne uităm la meci.
– Nu vreau să mă uit la meci. De fiecare dată când naţionala joacă un meci de fotbal, tind să nu mă uit a meci. Îmi place să mă plimb pe străzi, să aud strigăte de la ferestre şi să nu ştiu dacă a fost o ratare sau un gol.
L-am privit zâmbind.
– Desigur aici e o amintire din liceu, i-am spus.
– Da, a recunoscut el. Era o seară când juca România cu Italia. Eu mă plimbam prin Bucureşti cu o fată frumoasă, atât de frumoasă încât mai târziu pe marginea unui lac mi-a spus, Adam nu te-am iubit niciodată. Atunci pe malul lacului am întins mâna spre ea, şi ea a spus, nu mă atinge, nu mă atinge, aşa de parcă şi simpla atingere ar fi murdărit-o, şi aş fi vrut să mă arunc în lac să mă spăl de toată murdăria acelei relaţii. Aș fi vrut să curăț, să șterg acea seară când România învingea cu 1-0 Italia, când totul era frumos şi credeam că o femeie frumoasă mă iubeşte…
Tăcerea coborî grea între noi. O pornisem pe străzi. Auzeam cum meciul începuse, dar parcă nici mie nu-mi venea să mă opresc într-un local să veem meciul.
– Poate nu pe ea o iubeai, i-am zis în cele din urmă. Poate iubeai acea seară, poate ai fi vrut să-i fi spus tu primul acelei femei că nu o mai iubești, că nu ai iubit-o niciodată, că iubești de fapt serile, parcurile, plimbările prin parc, meciurile de fotbal în care naţionala învingea…
– Dar nu ar fi fost adevărat, mă întrerupse Adam. Și oricum nu puteam s-o mint pe Eva. Acum Eva s-a măritat, naţionala probabil va face din nou un egal chinuit sau poate va pierde. Iar eu mă plimb cu tine pe străzi ca să ai ce să mai scrii pe blogul tău într-o seară când îți vei aminti discuția noastră.

[youtube http://youtu.be/kvCeCVmJAUA]
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s