Dorința din fugă

E iarnă. E frig, uneori pe cer nu se vede soarele ce stă ascuns după nori și când soarele apare lumina lui se transformă în frigul care-l simt până în oase.

Și atunci îmi doresc să fiu undeva departe, să nu mă mai gândesc la vremea de afară, să nu mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat sau la ceea va fi. Mi-e dor de senzația aceea pe care o aveam atunci când am plecat în armată și, ciudat, mă simțeam bine, vroiam să las totul în urmă, pentru că în urmă erau doar lucruri ce nu-mi plăceau (deși mă așteptau 9 luni de armată care știam că nu au cum să-mi aducă ceva bun). Poate și acum va fi la fel, poate lucrurile ce vor veni nu vor fi mai bune ca cele ce au fost, dar cel puțin va fi o schimbare.
Sau să am acea senzație pe care o aveam la începutul verii, în timpul liceului, când lăsam totul în urmă. Eram în Gara de Nord, era seară. Trenul pleca din gară și Bucureștiul rămânea în urmă. Deși simțeam că orașul fugea prin fața ferestrei mele și cei din compartiment erau tăcuți și se gândeau la drumul ce-l aveau de fâcut.
Sau senzația pe care am avut-o când am plecat odată de la un servici: mergeam pe un trotuar și deoadată a sunat telefonul mobil (moment în care aș fi vrut ca pe lumea asta să fi fost mai multe lucruri fixe, de exemplu telefonul). Totuși am răspuns la telefon și de acolo se auzea o voce îmi spunea că ar trebui să mă întorc. Și eu am spus, nu, nu mă mai întorc. Anul ăsta nu voi mai veni. Și mă gândesc după Anul Nou dacă voi mai veni vreodată. Și mă simțeam liber, atât de liber încât am șters următorul sms ce a venit de la acel servici fără să-l fi citit (sms-ul, că serviciul nu-l mai puteam citi). Apoi am continuat să merg pe drum. Și atunci mă simțeam de parcă aș fi din nou la liceu, plimbându-mă prin parc, fără să mă gândesc la teza de a doua zi, fără să mă gândesc la media mea ce scădea ca o lumină de decembrie, fără să-mi pese de notele mici ce le-aș mai fi putut lua. Apoi, tot atunci în liceu, fiind în parc, mă așezam pe o bancă și deschideam o carte de poezii. Citeam o poezie apoi priveam parcul și, chiar dacă îmi era frig, îmi spuneam: totuși e o iarnă frumoasă.

[youtube http://youtu.be/n_d9Ag2NEgg]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s