Tabla de zinc

Adam intră în berărie. Un chelner îi ieși în intâmpinare.
– Câte persoane? întrebă chelnerul.
– Patru, zise Adam privind prin sală. Se poate acolo? mai zise el arătând spre o masă.
– Nu se poate, zise chelnerul mimând destul de prost un regret. E rezervată. Uitați aici.
– Dar sunt doar trei locuri, zise Adam privind masa.
– Mai aducem un scaun, zise chelnerul și o porni spre fundul sălii.
– Aveam impresia că o să-mi ceară să aducem împreună scaunul, zise Adam Adrianei.
– Hai mă, nu fii rău… De ce ai cerut patru locuri? întrebă Adriana.
– Poate apare Chiril. Și poate nu e singur.
Adriana se încruntă și atunci Adam spuse:
– Bine. Recunosc. Am mințit.
– Încep să mă întreb când spui adevărul, zise ea așezându-se.
Adam zâmbi, dar nu spuse nimic. Adriana lua meniul și privi cu atenție lista. După un timp îl observă pe Adam privind-o.
– Ce este? Crezi că scrie pe fruntea mea meniul? zise ea un pic agresivă.
– Nu, spuse Adam. Pe fruntea ta sunt mult mai multe scrise.
Adriana lăsă meniul jos. Privi ceasul. Apoi se uită calmă la Adam și spuse:
– Peste cinci ore o să mergem la aeroport. O să iau avionul și cine știe când o să ne vedem. Ce rost au toate complimentele astea?
– Crezi că bărbații fac mereu complimente având un scop?
– Da, zise Adriana. O bere, patru mici, muștar si o porție de cartofi prăjiți, mai zise ea spre chelnerul ce apăruse din nou lângă masa lor.
– Și domnu’? zise chelnerul spre Adam.
– La fel, zise Adam.
Chelnerul o porni agale, Adam îl privi un pic, apoi se întoarse spre Adriana.
– Vroiam să te întreb Adam: de ce ai vrut să venim aici? Ce e locul ăsta pentru tine?
– Un restaurant. O amintire… Un vis, zise el gânditor.
– Ești poet ca întotdeauna. Vezi tu, de asta mănânc eu mici și bere. Poate de asta un băiat inteligent ca tine va rămâne aici să-și plângă de milă…
– Mi-aduc aminte când am fost odată aici, zise Adam de parcă nu ari auzit spuse Adrianei, eram cu prieten care vroia „să-mi facă lipeala” cu sora lui. Eu încercam să fiu spritual, să fac glume reușite, dar nu îmi ieșea nimic. Prietenul era din ce în ce mai trist, fata din ce în ce mai plictisită. Deodată ea se uită în ochii mei și spune: poți să-mi faci rost de o tablă de zinc unu pe unu? Eu tocmai eram în mijlocul unei glume nereușite. Am privit-o cu atenție încercând să înțeleg poanta. Ea s-a uitat la mine și mi-a zis, vorbesc serios, e foarte important pentru mine. La care eu am zis ce grosime să aibă tabla și când ai nevoie de ea?
– Nu știam că te-ai ocupat de table de zinc, zise Adriana amuzată.
– Habar n-aveam cum arată și de unde să fac rost, dar trebuia să dau o replică, nu?
Adriana râse un pic, apoi zise:
– Și asta e o minciună, nu?
– Eu nu mint niciodată, zise Adam arătând spre ușa pe unde intrară Chiril și Olga.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s