Despre atunci, despre o despărțire

[youtube http://youtu.be/kxZD0VQvfqU]

Există locuri ca niște clape de pian – abia le-ai atins și auzi un sunet ca o amintire. Apoi al doilea pas, al doilea sunet până când, în minte, se recompune melodia acelei amintiri. Când recunoști melodia, te oprești. Eventual zâmbești.

Era o după amiază de septembrie, când vara uită să plece, dar când dai de alte griji, cu alte orizonturi. Din toate câte erau atunci a mai rămas doar atelierul de reparat frigidere. Și poate un pic din mine. Atunci era și ea, fata pistruiată. Fuma țigări „Cișmigiu” și ne plimbam prin Herăstrău. Într-o zi, când am vrut s-o conduc până acasă, am întrebat-o:
– Unde stai?
– Lângă un atelier de reparat frigidere, a zis ea zâmbind.
– Râzi de mine? am întrebat-o.
– Nu am zis că locuiesc într-un atelier de reparat frigidere, ci lângă. Lângă blocul tău nu există nici un magazin?
– Nu. Blocul meu e la marginea unui parc.
– Vezi? Și tu ai fi putut spune – stau lângă un parc și eu nu aș fi crezut că râzi de mine.
Când am ajuns în dreptul acelui atelier de reparat frigidere zâmbetul ei plecă și fața ei rămase pustie. Doar pistruii ei păreau cunoscuți.
– Hak …, începu ea.
– Știi, de mult am vrut să te întreb de ce-mi spui așa.
– Arăți ca un Hak.
– Și cum e un Hak?
– Așa ca tine – vorbește mult și nu mă lasă să spun ceva important. Și nu mă mai privi așa pentru că nu voi putea să-ți spun nimic. Mai bine uită-te pe drum.
– Se va întâmpla ceva acolo? am întrebat-o.
– O să se întâmple aici pe trotuar dacă nu taci. Trebuie să-ți spun ceva serios.
– De ce? am continuat să întreb.
– Tu chiar nu poți să taci?! spuse ea un pic agresivă.
– Nu are rost să tac, nu are rost să spui. Știu ce vrei să spui și oricât de delicată vei fi, oricât de mult zahăr vei pune, o să sune nasol.
– Și ce crezi tu că voi spune? zise ea un pic mai liniștită.
– Nu știu sigur ce expresii, ce cuvinte vei folosi, dar știu că-mi vei spune că nu ne vom mai vedea. Că e ultima oară când ne vedem. Probabil urma să spui faza cu drumurile care se despart. Așa că … mai bine lasă-mă să te privesc un pic. Zâmbește așa cum ai făcut-o prima oară, iar eu o să iau această imagine și o să mă întorc la ea când îmi va fi dor de tine…

Mint. Oricât de mult aș vrea acum, atunci a fost altfel. Știam că o să spună acel ceva care o să mă doară, că nu voi avea curajul să-i spun ceva. Așteptarea acelui moment ajunsese să mă doară mai mult decât faptul că urma să ne despărțim. Așa că, atunci când, în sfârșit mi-a zis, am simțit o eliberare dureroasă în suflet.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s