Pe un peron atunci și acum

[youtube http://youtu.be/H3wcrX3DBlo]

Adam privea trenul care se îndepărta. Apoi rămase singur pe peronul pustiu. „Să iau un tren, să merg undeva spre nu știu unde, să ajung și să nu mai fiu aici”, gândi. Dar Adam știa că asta nu se poate. De altfel venise aici pentru a conduce un prieten la gară. Prietenul care acum era în trenul ce deja nu se mai vedea. Adam își aminti cum ajunsese pe acest peron: De dimineață, îl sunase Matei.
– Vii și cu mine la gară?
– De ce? Nu mai ști unde e gara? spusese Adam.
– Dacă nu vrei …
– N-am spus că nu vreau., zise Adam. Dar dacă tot vrei să fim nostlagici, hai să ne întâlnim în fața liceului.
– Peste o oră, spusese Matei și închisese telefonul.
Adam ajunsese mai repede și se așezase pe o bancă. Se uita la ferestrele liceului. La etajul 2, în stânga se afla fosta lor clasă. Acolo el stătea într-o bancă lângă fereastră. Mai tot timpul atunci, Adam se uita pe fereastră și mereu profesorii încercau să-l aducă înapoi cu gândul. Dar Adam, la primul moment de neatenție al profesorului, revenea cu privirea la fereastră.
– Ai nostalgii? îl întrebă Matei trezindu-l din reverie.
– Și criminalul mai revine la locul crimei, nu? spuse Adam… Hai să mergem să nu întârzii.
– Taxiul ne așteaptă.
Pe peron Matei își aprinse o țigare. După vreo două fumuri Matei spuse:
– Nu pot să te înțeleg. De ce rămâi? Nu te-ai săturat de viața de aici?
– Știi, începu Adam, era un film grecesc în care toți fugeau dintr-un sat pentru că veneau comuniștii. Unul singur stătea liniștit și fuma o țigare. Și la un moment dat prietenii îl întreabă, tu de ce rămâi, la care tipul spune, vreau să văd dacă se va schimba ceva.
– Și cum se termină?
– La final tipul e împușcat de comuniști.
– Și tu vrei să rămâi să vezi dacă o să te împuște? spuse prietenul făcând ochii mari.
Adam tăcu și nu spuse nimic. Prietenul continua să fumeze. Când termină țigarea o aruncă la coș și se întoarse spre Adam.
– Ești nebun. Acolo ai putea …
– Acolo nu aș fi eu, îl întrerupse Adam. Acolo dacă aș merge aș fi altul. Iar dacă eram altul mi-ar fi fost bine și aici.
Matei râse, se sui în trenul care aștepta la marginea peronului. Apoi se auzi un fluier, Matei ieșit la fereastră îi făcu cu mâna lui Adam apoi trenul plecă. Când ultimul vagon nu se mai văzu, Adam se așeză pe bancă.

Atunci Adam își aminti că, mai demult stătuse pe această bancă, el și Maria. Pe atunci Adam urma să plece în armată. Trenul venise, dar ei nu se ridicaseră de pe bancă.
– O să vii să mă vezi? întrebase el pe Maria.
– Nu ştiu, zisese Maria.
– Deci n-o să vii?
– Nu ştiu.
– Spune-mi ceva sigur, insistă Adam.
– Tu mă iubeşti.
– Asta e o întrebare?
– Nu, asta e ceva sigur, a zis ea.
Apoi Adam se suise în tren și, probabil, Maria plecase spre ieșirea din gară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s