Căderea lumii noi

[youtube http://youtu.be/SsmEMk2QOnM]

Deschid din nou o pagină a blogului. În fața dreptunghiului alb mă opresc un pic. (Aș putea lăsa o nouă zi în care să nu pun ceva pe blog). Până aici am scris 33 de cuvinte. De fapt am tastatat litere ce au format cuvinte. O lume stă să dispară, se mai zbate un pic și apoi va lăsa (tot) locul noii lumi. În care totul va fi (doar) pe computer, în care cărțile vor fi (numai) electronice. Oamenii vor comunica (doar) cu ajutorul a tot felul de device-uri. Vom fi atât de interconectați, atât de dependenți unul de altul și toți de un prim device. Asta însă nu ne-ar deranja prea mult. Și poate că am fi trăit foarte bine așa până la adânci bătrâneți dacă într-o zi nu s-ar fi întâmplat ca totul să se blocheze. Deodată toate aceste mijloace de răspândire a cuvintelor, de virtuală comuniune (și cu atât mai falsă) ar înceta să funcționeze. Ne-am putea oare întoarce la hârtie? Am putea (re)învăța să scriem pe hârtie? Și până ne-am reaminti? (dacă ne-am reaminti). Ce am face cu toate cuvintele ce fuseseră stocate pe net, cu dorința noastră de a stoca în continuare? Oameni ar intra într-un servraj comunicativ. Ei ar ieși in stradă și și-ar striga gândurile pentru a fi auziți de cât mai multă lume. Chiar dacă nu ar fi la fel de mulți ca prietenii de pe facebook. Și deodată am realiza că popularitatea s-a dus odată cu dispariția computerului, internetului, youtube-ului, facebook-ului. Oamenii ar sta la un colț de stradă cu privirea în gol mișcând ritmic degetele, ca și cum ar apăsa pe taste imaginare. Poate din când în când ar merge acasă și ar apăsa pe butoanele telecomenzii televizorului. Desigur nici televizoarele nu ar funcționa, pentru că și ele se bazau pe computere.

Mă opresc aici. Imaginea acestei societăți devine un pic cam greu de reconstituit, implicațiile încep să devină din ce în ce mai dificil de descris. Privesc biblioteca. Scot o carte și citesc o pagină. O idee de acolo mă lasă pe gânduri. Din reflex caut butonul de share („șer”) sau un save pentru a nu uita pagina la care am găsit acea idee. Zâmbesc pentru că îmi dau seama cât de aiurea e această căutare. Dar ce ar trebui să fac pentru a putea reveni la acea idee? După un timp îmi aduc aminte. Iau un caiet și un creion. Nu. Mai bine un pix. Pun cartea pe masă și lângă ea pun caietul deschis la prima pagină. În mâna dreaptă țin pixul și încep să copiez acel fragment. Apoi pun pixul lângă caiet. Închid caietul ca și cum aș fi dat un save. Nu mai rămâne decât să-l stochez într-un loc pe care să-l pot accesa ușor mai târziu.

Așa am ajuns la computer, ca să scriu această postare. Și după ce voi apăsa pe „Publish” voi intra și pe facebook să anunț prietenii că am postat ceva pe blog. Iar la cât sunt de dornic să afle acest lucru cât mai multă lume începe să-mi pară rău că există doar un facebook pentru prieteni și nu există un facebook pentru dușmani. Dacă aș fi anunțat acolo, sigur s-ar fi triplat vizualizările blogului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s