„Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat și la 60 stimat.” – G. Moisil

Pe vremuri existau cursuri festive la care mergeam. Momentul acela, în fața unei săli pline de studenți și părinți, când trebuia să spun lucruri deosebite, poate și o glumă pentru a mai diminua emoția momentului. Toți zâmbeau, fețe  fericite, discursul îl construiam în minte în timp ce mergeam spre facultate. Și, deodată, într-o zi am simțit că acest moment nu-mi mai aparține. Că acel mediu nu mai e al meu. Mi se părea totul atât de formal încât … Văzând banca, Adam se opri. Și din drum și din gânduri. Se așeză pe bancă și deschise o carte și dădu de citatul ce l-am pus în titlu. Dar nu citi mai departe pentru că în minte îi veni o discuție pe care o avusese cu un an înainte pe la începutul verii. Atunci stătea în birou și auzea colegii care se grăbeau să ajungă la festivitatea de absolvire. Deodată în biroul lui intră Andrei:
– Ce faci? zise Andrei privind prin birou.
– Citeam, răspunsese Adam. Tocmai am găsit un citat drăguț: „Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat și la 60 stimat.”. Este al lui Grigore Moisil.
– Cred că-ți place citatul pentru că ești la categoria „invidiat”, spusese Andrei zâmbind
– De fapt 70% invidiat și 30 % stimat.
– Nu te întreb cum ai ajuns la aceste procente că sigur e ceva de matematică …
– E simplu …, începu Adam
– Nu am auzit pe cineva de limba matematică să spună că e ceva complicat. Vroiam să te întreb dacă vii la …
– Nu.
– Dar la o bere mergi?
– Dacă dai și alune… Deci să înțeleg că nici tu nu ai chef să mergi? spusese Adam ridicându-se de la birou.
Deodată veni un tramvai și zgomotul acestuia îl smulse pe Adam din gânduri. Adam privi oamenii urcară în tramvai și văzu că nu coboară nimeni. În timp ce privea tramvaiul care pleca din stație își aminti de permisiile din armată. Atunci avea doar vreo 2-3 ore de permisie și îi plăcea să meargă într-o stație de tramvai. Acolo privea pe cei care urcau și  coborau din tramvai. Se gândea la oamenii care se grăbesc acasă, unde aveau o familie cu care seara vor sta la masă, vor râde, vor discuta, iar mai apoi vor merge să se uite la televizor. Și nu se vor gândi la un soldat care stătea într-o stație de tramvai și aștepta. Ce aștepta atunci Adam? Aștepta pe Eva, pe Maria, pe Adriana. Și nici una din ele nu aveau să vină.
Adam scoase invitația din buzunar și o privi fără să o deschidă. Apoi privi cerul și încercă să nu se mai gândească la vârsta lui.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s