Primăvara discuției

– De multe ori lucrurile cele mai importante vin pe neașteptate. Sau mai corect-zis, vin din întâmplare, zise el.
– Când eram în liceu, existau anumite zile în care lucrurile ieșeau atât de bine încât mai târziu încercam să încep și alte zile în același mod sperând că voi putea să provoc acea conjunctură ce ducea spre zile frumoase, zise ea gânditoare.
– Și normal că nu reușeai.
Ea îl privi încruntându-se puțin.
– Trebuie să tragi tu mereu concluzii! Sau mai corect zis, arunci cu concluzii. Ești plin de ele și abia aștepți ocazia să arunci cu ele în jurul tău. Detașarea asta a ta e de fapt nevoia de a nu te implica, de a fi la câțiva centimentri de pământ, nevoia de ieși în evidență…
– Vezi cum se leagă lucrurile, o întrerupse el. Ai venit să-l cauți pe Silviu. Silviu nu e aici. Ai vrut să pleci. A început ploaia, nu aveai umbrelă și ai rămas aici la birou așteptând să se termine ploaia să poți pleca.
– Și ce aș fi putut face? zise ea privindu-l serioasă.
– Puteai să mă întrebi dacă am o umbrelă.
– Și ai umbrelă? Adică una în plus, zise ea repede.
– Da, dar dacă m-ai fi întrebat ți-aș fi spus că nu am.
– De ce ai fi făcut asta? zise ea un pic nervoasă.
– Pentru a sta de vorbă cu o femeie frumoasă, zise el ceva mai încet.
– Și nu are importanță că poate nu aveam chef să stau cu tine?
El rămase tăcut privind pe fereastră. După un timp deschise fereastra, întinse mâna afară.
– S-a oprit ploaia. Acum dacă ….
– Nu ai fost atent, zise ea zâmbind. Am zis poate nu aveam chef să stau cu tine. Dacă vrei să continuăm această discuție, ar trebui să fii mai atent la nuanțe. Dar acum, pentru mai multă siguranță, îți spun direct să-mi faci o cafea… Fără zahăr că ești tu destul de dulce.
El se ridică de pe scaun și puse ibricul pe aragaz. Zâmbetul ei se reflecta în toate lucrurile din jurul lui: în ceștile de cafea, în ibricul cu apă, în flacăra mică a chibritului. Zâmbetul ei se reflecta până și în zâmbetul lui.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s