Amintire din miez de noapte

[youtube http://youtu.be/e9T4UulsDSc]

Mi-amintesc de acele seri când stăteam singur în cameră. Era sâmbătă seara și deschideam radioul. Apoi stingeam lumina din cameră și ieșeam pe balconul închis. Acest balcon era amenajat ca o cameră, aveam parchet pe jos, un fotoliu și două birouri. Mă așezam pe fotoliu și priveam pe geam luminile de la ferestrele de la un bloc de șapte etaje, bloc ce constituia unicul peisaj al ferestrei balconului. Nu vedeam propriu-zis ce se întâmpla în diferitele apartamente unde era aprinsă lumina. Asta îmi convenea pentru că astfel puteam să-mi imaginez tot felul de întâmplări despre cei ce locuiau în acele apartamente luminate. Stăteam pe fotoliu cu radioul lângă ureche (nu aveam căști)  și ascultam muzica de sâmbătă seara („șlagăre din repertoriul internațional”) – singura companie în noapte. După un timp mă plictiseam să-mi imaginez poveștile din apartamentele luminate. Atunci închideam ochii și construiam în minte tot felul de întâmplări pornind de la melodiile auzite la radio (poate de aici a apărut obiceiul de a pune câte o melodie la fiecare postare).

Dintre toate aceste întâmplări cel mai mult îmi plăcea povestea în care eram atât de celebru încât eram sătul de celebritate (deși mi se părea ciudat ca cineva să se poată sătura de asta). Și, fiind eu sătul de celebritate, mă ascundeam pe balcon (deobicei oamenii celebri au momente când se ascund). Și, acolo pe balconul închis eu, omul celebru, mă gândeam la zilele când eram în clasa a 7-a și ascultam seara muzică. Pentru că, gândeam eu, elevul de clasa a 7-a, e normal atunci când ești celebru, să visezi la zilele când nu erai celebru. Și la fel de normal ajungeai să-ți fi dorit să nu fi ajuns chiar atât de celebru (alt lucru pe care nu-l înțelegeam). După un timp când mi se părea că trecuse de miezul nopții mă ridicam de pe fotoliu și mergeam în cameră continuând să joc rolul omului celebru. Mă duceam să dorm jucând acest rol. Iar omul celebru își dă seama că nu are rost să piardă o noapte amintindu-și. Nu de alta, dar a doua zi, celebru fiind, mă așteptau multe îndatoriri pe care trebuia să le accept cu maturitate.
Acum mă uit la ceas. E aproape miezul nopții și chiar dacă nu sunt celebru cum credeam atunci că o să ajung acum, trebuie să merg să dorm, pentru că mâine (care între timp a devenit azi) am niște îndatoriri de care trebuie să mă achit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s