„Deșertul tătarilor”

Există cărți care mă urmăresc.
Cărți care, odată citite, mă urmăresc,
ba chiar mai mult – le regăsesc
rimând cu anumite momente. 

– Ce citești, Adam? întreba Matei.
– „Deșertul tătarilor”, zise Adam arătându-i coperta.
– Nu ai citit-o până acum? se miră Matei.
– Am simțit nevoia să o recitesc. O citisem mai demult în liceu și …
– Mă tu ești tare, îl întrerupse Matei. Tare naiv. În vremurile astea tu recitești cărți? Trece lumea pe lângă tine, ești manevrat, direcționat … Din cauza ăstora ca tine, din secta pasivilor, am ajuns aici. Deschide televizorul, ieși în stradă …
– Adam, iar te ceartă Matei? zise Olga intrând în cameră.
– Încearcă să-mi ridice nivelul politic-cetățenesc, zise Adam zâmbind.
– Faci tu mișto, zise nervos Matei, dar adevărul e că habar n-ai, că te ascunzi în cărțile alea…
– Ți se pare că adevărul nu e aici, zise Adam arătând spre carte. Știi, când Dali spunea că nu se mai uită la televizor, ci la Columna lui Traian, pentru că de acolo află mai multe…
– Și tu ce ai aflat din recitirea cărții? îl întrerupse Olga. Ce actualitate ai descifrat acolo?
– Păi să luăm titlul, zise Adam. Cea mai bună definiție a acestor vremuri.
– Deșertul tătarilor, zise gânditor Matei… Deșertificarea făcută de tătarii ăștia care ne conduc, zise el nervos.
– Ăsta ar fi primul nivel, zise Adam.
– Și la ce nivel ai ajuns, zise Andrei intrând în cameră. De fapt, la ce joc te referi?
– Deșertul tătarilor, zise Olga zâmbind.
– N-am auzit de el, zise Andrei deschizând mobilul. Au versiune pentru mobil?
Olga izbucni în râs.
– Era vorba de o carte, zise Adam. Încercam să-i explic lui Matei că acolo poate găsi mai multe informații despre ce se întâmplă zilele astea, decât la știrile cu care se intoxică în fiecare zi.
– E cartea lui Nostradamus? întrebă Andrei.
– De fapt îl cheamă Dino Buzzati, zise Olga. Și nu are nici o legătură cu Nostradamus.
– Nu are nici o legătură cu nimic. E doar un mod prin care Adam încearcă să mă enerveze, zise Matei nervos.
– Oare? zise Adam. Nu am fost învățați de mici că românii sunt un popor formidabil, dar că am avut mereu dușmani care ne-au împiedicat să ne afirmăm, că va veni vremea în care ne vom afirma, ne vom ridica din noroiul în care am fost aruncați…
– Asta scrie în cartea ta? îl întrerupse Matei.
– Nu e cartea mea. Cartea merge pe un al doilea nivel, cel al așteptării unui moment care vine atunci când vom fi prea bătrâni, care atunci când va veni, noi vom pleca.
– Și-mi spui mie că sunt frustrat, aproape că strigă Matei.
– Pe al treilea nivel, continuă Adam ca și când nu ar fi auzit, avem ocazia să înțelegem că, pentru generația noastră, important este să învingem dușmanul nostru: frustrarea de a fi român.
– Să ne declarăm englezi, zise ironic Matei.
– Problema în expresia „frustrarea de a fi român” nu e dată de cuvântul român, ci de cuvântul frustrare, zise Adam.
– Și doar trei niveluri are cartea asta? zise Olga zâmbind.
– Ar mai fi și nivelul patru: faptul că toate acestea ar putea doar niște supoziții în așteptarea meciului de fotbal, zise Adam luând telecomanda și pornind televizorul.
Matei trase o înjurătură, Olga aduse berile, iar Andrei deschise punga cu semințe. Stăteau toți patru pe canapea și priveau meciul ce începuse. După prima ratare a meciului, Andrei spuse ca pentru el:
– Totuși un game „Deșertul tătarilor” ar fi fost maxim.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s