Trecere

Era noapte, picioarele i se afundaseră în zăpadă. Sorin privi în zare acolo unde se vedea o lumină.

Ieri pe vremea asta era la petrecere. Avea un pahar de vin în mână și asculta pe Relu vorbind:
– Uite stăm aici la această petrecere… Chiar și cuvântul folosit, petrecere, ar trebui să ne dea de gândit.
– La ce să ne gândim? îl întrerupse Sorin.
– Pe trecere. Suntem pe o trecere, pe un drum spre ceva. În seara asta trecem împreună, stăm împreună pe o trecere, iar mâine dimineață vom cădea în trecere, vom reveni la întrecerea de zi cu zi.
– Băi devii prea subtil pentru mine, zise Sorin râzând.
– Râzi, tu râzi, dar mâine ai să te gândești la asta.

Și-ntr-adevăr acum, la o zi după, mergând prin zăpadă, Sorin se gândea la acea discuție cu Relu. Ce putea să facă de altfel în timp ce mergea prin zăpada ce-i ajungea până la genunchi? Se simțea transpirat, dar în fața lui se vedea acea lumină la care trebuia să ajungă.

Dimineața ieșind din restaurant, Relu îi strigase:
– Ai grijă la întrecere. Petrecerea s-a terminat.
Sorin zâmbise.
– Ce spune ăla acolo? îl întrebase Anca.
– Se joacă cu cuvintele în lipsa unor idei, răspunsese Sorin zâmbind.
Se suiră în automobil și o porniră încet pe drumul înghețat.
– Poate că ar fi trebuit să fi rămas, zisese Anca văzând drumul înghețat.
– Și crezi că dacă mai stăteam se dezgheța? zise Sorin. Suntem în mijlocul iernii, suntem la munte. Profităm de această zi în care nu mai ninge și pornim la drum.

Amintindu-și de Anca, Sorin se încruntă un pic. Plecase cu ea, dar nu reușea să-și amintească cum ajunsese pe acest câmp mergând spre o lumină. Acum era noapte, ei plecaseră dimineața. Oricât ar fi încercat, Sorin nu-și putea aminti. Pusese cheia în contact, se auzi motorul torcând lin, înăuntru autoturismului începu să se încălzească. Anca îngrijorată, el zâmbitor. Și apoi?

– Nu reușeam să-mi amintesc ce se întâmplase, spusese Sorin.
Stăteau cu toții în jurul focului și priveau tăcuți flăcările ce mistuiau buștenii.
– Eram ca într-un vis în care există acele rupturi, în care ești într-un loc și dintr-o dată te trezești într-un alt loc. Așa de parcă mintea s-ar fi plictisit să găsească legături între evenimente.
– Chiar nu-ți amintești? zise Anca. M-ai dus acasă și când să pleci, mașina nu a mai pornit.
– Și-o fi dat și mașina seama că nu trebuia să vă despărțiți, zise Relu.
Anca zâmbi și-și lăsă capul pe umărul lui Sorin. Sorin zâmbise și el.

Deodată se trezi lângă acel copac, umărul îl durea un pic. Continua să ningă încet, Sorin se trezi și o porni spre acea lumină. „Nu trebuie să dorm. Trebuie să rămân treaz”, își spuse Sorin pornind prin zăpadă. Deja distingea casa cu becul din curte aprins, gardul care ieșea jumătate din zăpadă. „Voi ajunge acolo și voi striga. Voi trece dincolo de gard și am să strig. Iar atunci când ei mă vor auzi, mă vor invita în casă. Acolo. Pat. Somn.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s