Într-o primăvară (r)

Astăzi, reiau dintr-un alt unghi o povestire mai veche (versiunea veche o puteți citi aici)

Costel intră în birou și privi masa pe care erau dosare aruncate. În minte îi veneau cuvintele șefului: „Bă dacă nu te poți descurca, spune-mi! Nu ești de neînlocuit. Am o listă întreagă!”. „Cum să nu”, își zise Costel. „Parcă acum șase luni eram bun când am rezolvat problema.”
Costel se așeză la birou. Mai privi odată dosarele și oftă. Dintr-o dată se simțea obosit. Îi veniră în minte toate discuțiile, toate amenințările, toate mizeriile pe care trebuia să le înghită zi de zi. „Cred că e suficient”, își mai spuse. Deschise laptop-ul. Deschise un document word și începu să scrie repede. Reciti documentul apoi puse titlul: DEMISIE. Privi un pic nemulțumit. Șterse titlul și apoi scrise: Demisie. Scoase la imprimantă documentul. Costel mai privi odată foaia. O semnă și zâmbi gândindu-se la ce față va face șeful când va citi. Trimise foaia prin fax la Direcție, apoi luă foaia și o puse în servietă. Se simțea eliberat. Se ridică de pe scaun și începu să strângă dosarele de pe masă. Gesturile îi erau mecanice, iar gândurile îi ocupau mintea cu imagini. Atunci intră Adam pe ușă. Costel nu se uită spre Adam așa de parcă nu ar fi vrut să se trezească din acea stare. După un timp Adam tuși și atunci Costel ridică privirea.
– Vroiam să-ți arăt ceva, spuse Adam.
– Eu nu vreau să-mi arăți nimic, zise Costel un pic agresiv. M­-am săturat, Adam.
Apoi gândindu-se că Adam nu avea nici o vină, Costel spuse:
– Nu e vorba de tine. Vreau să termin cu actele astea, să le predau și plec.
– Îți iei concediu?
– Nu. Vreau să plec. Mi-am dat demisia. Două luni nu o să fac nimic, o să stau și o să mă uit pe fereastră și o să sper că fereastra nu se va uita la mine. Poate o să mă îmbăt.
– Aș vrea să mă concediezi și pe mine, i­-a zis Adam.
– Păi poți să mai rămâi.
– Oricum o să mă dea și pe mine afară dacă pleci tu, dar o să-mi fie mai ușor dacă o s­-o faci tu.
– Ai găsit altceva de lucru? întrebă Costel.
– Nu.
– Găsește-­ți ceva și când găsești, vii la mine și rezolvăm.
Adam ieși din birou. Costel privi ușa ținând un dosar în mână. Auzi pe Adam spunând secretarei:
– Aveai dreptate. Nu a fost bine că am vorbit acum cu el.
Costel zâmbi apoi puse dosarul pe masă. Atunci sună mobilul. Costel privi spre mobil fără să-l atingă. Văzu că-l sună șeful lui.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s