Într-o bună dimineață(III)


partea 1
partea 2

J. se obișnuise după un timp cu noua lui situație. După ce Bianca adormea, J. obișnuia să zboare noapte prin oraș. Într-o seară însă, J. nu mai reveni acasă. Simțea că locul lui nu este într-o casă, că, deși găsea multe lucruri de mâncare pe acolo, cei patru pereți ai camerei îl sufocau. De fapt erau șase pereți, și cel mai mult îl deranja tavanul – un obstacol între el și cer. De aceea într-o seară, când Bianca era la bucătărie, J. deschise fereastra și zbură afară. Se opri în crengile unui copac și privi pentru ultima oară fereastra de la apartament. De la fostul lui apartament, pentru că, în acel moment, stând pe una din crengile teiului din fața blocului, își dădu seama că nu se va întoarce. Se simțea golit de gânduri și asta îl făcea să se simtă bine. De atunci începu lungile zboruri deasupra orașului. Uneori cobora în parcul din oraș și se hrănea cu resturile de mâncare aruncate de cei ce treceau prin parc. Dacă s-ar mai fi simțit un pic om, desigur i-ar fi fost rușine că mânca acele resturi, dar acum, fiind gândac, lucrul nu i se părea atât de imposibil. În zborurile lui își mai amintea din când în când de viața lui de dinainte, de problemele de la servici, de frustrările cu care-și hrănea fricile zilnice … Dacă ar mai fi avut buze în loc de clești desigur J. ar fi zâmbit. De câteva ori s-a întâlnit cu cunoscuți din fosta lui viață: cu bărbatul de la bar, cu Bianca și chiar dacă aceștia îl văzuseră și chiar strigaseră după el, J. zbura de fiecare dată fără să mai privească înapoi.

Într-o seară, în parc, J. găsise niște resturi de pâine și se înfrupta din ele. Era atât de preocupat să mănânce tot, toată ziua nu reușise să găsească ceva de mâncare, încât nu văzu cum se apropie bărbatul pe care-l întâlnise cândva într-un bar. J. auzi doar zgomotul unor pași repezi pe alee, dar se întoarse prea târziu.

Primul lucru pe care-l simți J. când se trezi, fu o durere de cap îngrozitoare. Își duse mâna la cap … mâna? J. își privi mirat mâna. Mișcă cele cinci degete ale mâinii drepte. Apoi scoase de sub pătură mâna stângă și o privi. Atunci Bianca observă că J. se trezise.
– Bună dimineața, îi zise ea zâmbind.
– Ce s-a întâmplat? întrebă prudent J.
– Nu-ți amintești nimic? întrebă Bianca… Poate e mai bine așa.
– Dar ce s-a întâmplat? insistă J.
– Ai sărit pe fereastră și ai luat-o la goană spre parc. Nu știm de ce ai făcut asta…
– „Nu știm”?
– Păi m-a ajutat și Matei și un prieten de al lui, că singură nu aveam cum să te prind.
J. vru să mai spună ceva, dar Bianca îl opri.
– Prietenul lui Matei e medic și mi-a spus că toate astea ar fi putut fi din cauza stresului…. Au sunat și de la servici. Erau îngrijorați.
– Acum sunt îngrijorați, nu? zise J.
– Hai nu fi rău! zise Bianca. Uite, chiar șeful tău a zis că vine să vadă cum te simți. Probabil el sună acum la ușă.
Bianca se ridică și se duse să deschidă. După ce Bianca deschise ușa, J., auzind vocea șefului, simți un tremur în tot corpul. Chiar nu puteau să mai aștepte vreo 2-3 zile până J. ar fi revenit la servici? Oftă ridicând ochii în tavan. Auzind ușa cum se deschide, J. coborî privirea și înlemni: pe ușă intră un gândac mare care, îndreptându-se spre patul lui J., spuse:
– Eram chiar îngrijorați pentru tine.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s