Pedeapsa

Din când în când, într-o seară ca aceasta, simți că te ridici, că poți lăsa în urma ta necazurile, grijile, problemele. Ca și cum ai deschide o ușă și ai reuși să ieși în stradă, deși toți credeau că o să-ți fie teamă să faci asta. Lași ușa deschisă în urma ta de parcă ai vrea ca cei din camera pe care tocmai ai părăsit-o să vadă cum pleci, să vadă că nu ți-e teamă că cineva te-ar putea opri. Pentru că ai pornit și nu simți nevoia să privești în urmă, aproape că ai uitat acea urmă, aproape că ignori urmele, urmările. Iar totul a fost atât de neașteptat, încât chiar și tu te miri. Afară ar putea să plouă, ca și cum ploaia te-ar spăla de toate fricile, temerile ce te-au murdărit atâta timp. Ți-ai trece mâna prin părul umed doar pentru a vedea mai bine ploaia ce vine pe fața ta. Sau afară ar putea fi foarte cald, soarele te-ar face să-ți simți corpul în flăcări, un foc ce ar mistui temerile, fricile tale. Și atunci ai realiza că nu ploaia, nu soarele te-ar scăpa de fricile tale, ci ceva din tine. Ai putea să-i spui ploaie de foc sau răcoarea unei ploi de vară, dar astea nu ar fi decât niște imagini, care încearcă să exprime ceva de ne-exprimat. 

– Ei, deci ce ai de gând să faci!? strigă el la mine.
Îl privesc în ochi fără să-i spun nimic, pentru că știu că asta îl enervează cel mai mult.
– Te uiți ca prostul la mine fără să spui nimic? ar spune el ceva mai încet.
Atunci mă ridic pentru a ieși pe ușă așa cum îmi imaginasem de atâtea ori. El începe să vorbească ca un potop de cuvinte ce ar fi trebuit să mă oprească:
– Unde te duci, mă? Crezi mă că poți scăpa de mine? Tu nu știi cine sunt eu? Eu pot să-ți fac atâta rău… atâta rău, mă. Tu? Tu nu poți să faci nimic – ești la mâna mea.
Ajuns la ușă, o deschid. Mă opresc un pic și mă întorc spre el.
– Ce crezi mă că mi-e frică de tăcerea ta? Bă, tu nu poți să-mi faci nimic. Sau poate crezi asta? Spune mă: ce crezi că poți să-mi faci tu mie?
Atunci i-aș spune zâmbind:
– Am să te uit.
Și în momentul de tăcere apărut brusc, ies în stradă fără să închid ușa în urma mea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s