Coborând pe scări


Adam plecă și nu mai privi în urmă. Se simțea un pic penibil și un pic trist. Coborî scările, etaj cu etaj. Pe la etajul trei cineva îl întrebă: nu luați liftul? Adam privi acea femeie apoi spuse zâmbind: nu, mulțumesc, prefer să nu ajung prea repede jos. Femeia îl privi un pic mirată. Apoi zâmbi și ea, după care intră în lift. Adam auzi ușa liftului închizându-se, auzi liftul coborând, apoi se gândi la Olga. Acolo sus, în apartamentul ei, de neatins. De fapt o atinsese, o sărutase chiar. Apoi a ajuns la un zid:
– Eva e prietena mea și nu-i pot face asta.
Așa de parcă asta ar fi făcut-o pentru cineva. Erau lucruri normale între un băiat și o fată … Normale? Adam se încruntă un pic. Nimic nu e normal. „La 18 ani nu cred că normalul mă atrage. Poate pe la 24 de ani, când o să vreau să mă însor am să caut o fată normală.” Uite că sunt cuvinte pe care le spui și al căror sens îl înțelegi mai târziu. Prea târziu.
– Căutați pe cineva? îl întrebă un bărbat care tocmai urca pe scări.
– Nu, zise Adam.
– Ce cauți atunci aici? zise bărbatul puțin mai agresiv.
– Nu caut nimic, zise Adam mirat.
– Atunci marș afară vagabondule! strigă bărbatul.
Adam vru să mai spună ceva, dar se mai deschise o ușă.
– A venit la furat nenorocitul ăsta! strigă bărbatul văzând ușa deschisă.
– Ce să fure dom’ Popescu?
Adam privi bărbatul ieșit pe ușă: era în papuci, pantaloni și maieu.
– Ce să fure domn Popescu: preșul de la ușă, buruienile alea de pe palier la care le spui flori?
Deodată bărbatul în maieu auzind un zgomot în spatele lui. Se întoarse brusc și zise agresiv:
– Treci fă în casă!
Adam o pornise pe scări și nimeni nu mai zise nimic. Ajunse la parter. Privi cutia poștală de la apartamentul Olgăi, de parcă s-ar fi așteptat s-o găsească acolo. Dar cutia poștală nu avea nimic înăuntru. Adam căută un simbol în această observație, dar pentru că nu găsi nici un simbol plauzibil, deschise ușa de la bloc și ieși în stradă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s