Banca ilogică


Plouase un pic și Adam ieșise pe stradă sperând să aibă parte de un pic de răcoare. Nu era mai răcoare, dar în schimb erau trecători ce treceau grăbiți pe lângă el. Ar fi vrut să se așeze pe o bancă, dar erau un pic umede. După un timp se refugie din tumultul orașului pe o străduță ce ducea spre parc. Nu era hotărât să intre în parc, dar pe aceasta străduță era mai puțină lume, iar, după un timp, rămase aproape singur. Undeva departe se auzeau mașinile care treceau pe șosea. După un timp Adam ajunse la una din intrările în parc. Atunci văzu banca. Acea bancă. Și privirea lui atingând banca, fu la fel ca atingerea unei clape de pian. Amintirea ca un sunet plăcut îl invadă:
– Știi de ce-mi place banca asta?
Ea era pistruiată și zâmbetul ei era discret ca o șoaptă.
– Dacă nu vrei nu-ți spun…, începu ea văzând că Adam era tăcut. 
– Poți să-mi spui orice în seara asta, spusese Adam.
– Uau, văd că-ți place să riști.
– Nu am spus că poți să-mi faci orice.
Ea râse.
– Bine, am să mă mulțumesc să-ți spun de ce-mi place banca asta: uite, e pusă la intrarea în parc, înafara parcului.
– E o bancă ilogică, spusese Adam.
Ea a râs din nou.
– Îmi place … hai să stăm pe banca asta ilogică să o facem să fie a noastră.
– Și cum am putea face asta? întrebă Adam.
– Ne așezăm aici, povestim, eventual o să încerci să mă săruți …
– Adică nu o să reușesc?
– Lasă-mă să termin, spusese ea prefăcut supărată. Deci vom sta aici. Și, mai târziu, când vei ajunge pe aici, te vei așeza și-ți vei aduce aminte de această seară.
– Poate vom trece împreună.
– Păi tocmai asta vroiam să-ți spun, zise ea încet. Poate ar fi bine să nu ne mai vedem.
– Și eu care speram să te sărut …
– Am spus că vei încerca, dar nu am spus că vei reuși. De fapt mă gândeam ca atunci când vei încerca să mă săruți, să-ți spun.
– Ce să-mi spui? zise Adam deși știa răspunsul.
– Crezi că întrebarea ta va schimba lucrurile? zise ea serioasă.
Adam privise banca. După un timp zise:
– Da, într-adevăr banca asta pare ilogică. Vreau să te rog înainte să pleci, să stăm un pic pe banca ilogică … promit să nu încerc să te sărut. 

Acum, deși era singur, Adam vru să se așeze pe bancă. Dădu un pic cu degetele și văzu că e uscată și plină de praf. În buzunar avea un șervețel. Îl scoase și încercă să șteargă cu el banca, dar pe măsură ce dădea cu șervețelul, parcă banca se murdărea mai mult. „E într-adevăr o bancă ilogică”, își spuse Adam. Aruncă șervețelul într-un coș și intră în parc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s