Vara în parc


Peste zi trecuse un val de căldură, dar acum seara plouase un pic și parcă se mai răcorise. Parcă. Adam se refugiase la o terasă de pe malul lacului. Comandase un suc neacidulat și cald. Adrian își comandase o bere rece.
– Nu știu cum poți să bei aia, zise deodată Adrian.
– Trebuia să-ți fac cunoștință cu rinita mea alergică și atunci ai fi înțeles, zise Adam și bău un pic din suc.
– Stilul ăsta al tău mă amuză.
– Ce stil? zise Adam încruntându-se.
– Nu poți spune: am rinită alergică și nu pot bea bere. Expresiile tale trebuie mereu să fie mai altfel.
– Și te deranjează asta?
– Uneori devii obositor. Poate că nu trebuie mereu să arăți celor din jurul tău lucruri deosebite.
Adam rămase tăcut. Privea încruntat spre lac.
– Scuze, zise Adrian. Nu am vrut să te supăr. Dar …
– Aș putea spune că nu e nici o problemă, dar … Știi, îmi pare bine că ai acceptat să ne întâlnim.
– S-a întâmplat ceva? zise Adrian îngrijorat.
– Nu. Nu cred că s-a întâmplat ceva anume. Sunt anumite momente în care mă trezesc că sunt singur. Știu că e vacanță, că toți sunt plecați, că … nu justificările îmi lipsesc. Pur și simplu încep să simt că am dispărut din viața lor. Că sunt un fel de carte care a ajuns la ultima pagină. Apoi închizi cartea, mai privești coperta și te gândești „a fost o carte bună”, după care pui cartea pe un raft într-o bibliotecă. Când ai zis de faptul că-mi place să fiu deosebit, cu orice preț, îmi dau seama că prețul sunt uneori relațiile cu ceilalți… Nu spui nimic?
– Ascult să văd unde vrei să ajungi, zise Adrian.
– Ți se pare că mereu vreau să ajung undeva? zise Adam.
– Asta e impresia pe care o lași.
Adam se ridică. Se duse la bar și comandă o bere.
– Și rinita ta? zise Adrian când Adam reveni.
– Ea va trebui să se mulțumească cu sucul cald. Eu vreau o bere rece… Știu, puteam să spun simplu: aveam chef de o bere și nu-mi pasă ce se va întâmpla după. Dar nu mă pot abține. Acum că am aflat de ce mă simt însingurat, de ce uneori rămân singur, parcă lucrurile au sens și sunt mai ușor de suportat. Aproape că ajung să mă întreb cum de ai acceptat să te întâlnești cu mine.
– Și ești sigur că nu sunt doar în imaginația ta? zise Adrian.
Adam îl privi pe Adrian și văzu cum acesta începea să dispară încetul cu încetul. Când rămase singur la masă, bău repede berea, lăsă banii sub scrumieră și se ridică. Adam privi cerul înnorat, apoi o porni prin parcul pustiu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s